Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Morar Costan: ”Pas cu pas toate lucrurile importante pentru Dej, voi continua să le realizez”

15 4

primaru-costan-morar-dej

Urmare a articolului publicat astăzi și intitulat ”Dejul și problemele lui vreau să informez cititorii, că punctele pe care le-ați atins în articol, se află în lista obiectivelor următoare pe care vreau să le realizez pentru Dej, și sunt în atenția mea pe lângă marile investiții pe care am reușit să le implementez sau sunt în derulare.

În ceea ce privește situația  circulației și a parcărilor din oraș, pornim în primul rând de la faptul că Dejul  este printre orașele cu cel mai mare număr de mașini, la numărul de locuitori, aspect care se suprapune peste arhitectura unui oraș vechi de peste 800 de ani, care nu a fost construit pentru un asemenea trafic. Cu toate acestea, am încercat să diminuez aceste neajunsuri, amenajând  în cartiere  dar și pe tronsonul de străzi  Crângului -1 Mai, un număr de aproximativ 1000 de parcări. Sigur că mai este nevoie de parcări și de o disciplină din acest punct de vedere în zona centrală a orașului, tocmai de aceea am inițiat proiectul de hotărâre care să reglementeze acest aspect, regulamentul pentru parcările în zona centrală este în lucru și va fi supus atenției consilierilor locali în următoarea perioadă. Precizez că am analizat această problemă foarte serios, pentru că nu mi-am dorit și nu imi doresc să reapară disconfortul creat conducătorilor auto, de firma care a gestionat parcările înainte. Pe acest considerent nu am dorit să concesionez acest serviciu, pentru a putea gestiona direct, problemele cu care ulterior s-ar confrunta cetățenii. Dacă mă refer la sumele încasate de primărie, în cei 9 ani, acestea au fost nerelevante pentru bugetul local.

În plus tot în zona centrală, în această toamnă va fi finalizată și piața agroalimentară care va dispune de 70 de locuri de parcare.

Tot în această toamnă va demara și proiectul european de reabilitare a 23 de străzi, proiect care va aduce un disconfort în zonele unde se va lucra, dar cred că sunt în asentimentul dejenilor, că la final vor avea străzi și trotuare așa cum iși doresc și merită, iar unde vom avea posibilitatea, vom amenaja noi locuri de parcare.

În cazul farmaciilor cu program non-stop, deși știți bine ca se află în domeniul privat, totuși am purtat discuții cu prefectul județului pentru a face demersuri către Direcția de Sănătate Publică , și am convingerea că va fi rezolvată și această problemă.

Parcul Balnear Toroc despre care mai amintiți, dacă vă aduceți bine aminte în 2008, la preluarea mandatului,  era doar un lac sărat și atât. Pentru că știam că Dejul are nevoie de o zonă de agrement am alocat banii pentru cota de cofinanțare aferentă  proiectului european care stagna din lipsa banilor, și riscam să îl pierdem. Iată că acum avem o bază de agrement de care se bucură nu numai dejenii, cu cele mai mici prețuri din zonă, accesibilă tuturor, pentru că acesta a fost și scopul în care a fost construită. Sigur că deși am fi dorit extinderea bazei, acest lucru nu a fost posibil datorită problemelor de stabilitate a terenului și eroziune în zonă, fapt care ne-a impus limitarea la 5 hectare față de alte zone care au avut la dispoziție suprafețe cu mult mai mari. Pe această suprafață avem în obiectiv demararea din acest an amenajarea de locuri de cazare în pavilionul central, iar pentru anul viitor extinderea bazinului exterior de apă dulce.

Dacă vorbim de Pădurea Bungăr , într-adevăr o zonă frumoasă, din păcate expusă uneori lipsei de civilizație din partea unor persoane,  trebuie să știți că zona a fost ghetou pentru evreii deportați în lagărele naziste de aceea  acolo va fi amplasat în acest an  un monument în memoria lor. Așa cum dupa preluarea primului mandat am realizat proiectul de amenajare a Parcului mare, pe fonduri europene, cu alei, spații de joacă, la fel voi demara proiectul pe fonduri europene, la deschiderea liniilor de finanțare, pentru amenajarea Pădurii Bungăr.

Și cinematograful a fost unul din proiectele demarate pentru Dej odată cu, proiectul european de reabilitare a Centrului istoric. Din păcate proiectul care viza schimbarea imaginii centrului orașului, inclusiv a clădirilor, nu a fost aprobat. Ideea nu a fost abandonată și vom redepune un proiect similar, tocmai în acest sens am făcut demersuri, în calitate de primar, pentru preluarea cinematografului de la Regia de Film pentru că altfel orașul risca să ramână fără Casă de Cultură, care a și fost retrocedată. Redeschiderea cinematografului la sfârșit de săptămână, a fost subiectul unor discuții cu conducerea Centrului Cultural Arta.

Este nedrept pentru Dej și locuitorii lui să spuneți că aici nu se întâmplă nimic, pentru că fiecare are aici o viață a lui și fiecare are un mod aparte de a vedea lucrurile și prioritățile. Un oraș pe lângă evenimente și spații de distracție, are nevoie de școli modernizate  pentru copii, are nevoie de străzi, are nevoie de spital dotat, de rețele de apa, canalizare, alimentare cu energie, de spații de joacă pentru copii, de lucruri care pentru unii poate  sunt insignifiante iar pentru alții sunt definitorii ca și existență. Toate acestea trebuie să  fie atinse, pentru că altfel nu putem vorbi de dezvoltarea orașului. Sigur că și evenimentele sunt importante pentru că este nevoie de perioade de destindere și relaxare, însă în organizarea acestor evenimente am ținut totdeauna cont și mi-am dorit să se adreseze tuturor gusturilor și categoriilor de vârstă. Aceste aspecte le-am avut ca preocupare și pentru zilele municipiului iar în ultimii ani, alegerile făcute au adus mii de oameni în Piața Bobâlna. La fel am făcut și anul acesta când pe parcursul săptămânii 22-27 iulie odată cu Zilele Dejului și Festivalul Culturii Populare Someșene SAMVS, municipiul va sărbători 800 de ani de atestare documentară. Această aniversare va fi marcată pe lângă concerte de muzică ușoară, populară, folk și de  activități culturale, printre care se va lansa și monografia orașului, unul din evenimentele care va conferi valoare acestei sărbători.

Sigur că mai sunt lucruri de făcut pentru oraș , dar imaginea completă a  unei localități se construiește investind în toate domeniile. Sigur că și eu mi-as fi dorit să investesc în toate domeniile în același timp, însă la fiecare dintre acestea ne raportăm la sursa de finanțare, tocmai de aceea am ales soluția fondurilor europene, pentru că știam că este singura variantă mai rapidă de dezvoltare a orașului, astfel am ajuns ca Dejul să fie pe primul loc în țară la valoarea proiectelor europene accesate și în derulare raportat la număr de locuitori .

Proiecte implementate

Liceul Alexandru Papiu Ilarian -1,5 milioane euro

Colegiul Național Andrei Mureșanu- 4,5 milioane euro

Sala de Sport Școala Gimnazială Avram Iancu -500000 euro

Resurse umane- cursuri de calificare și recalificare- 600000 euro

Spitalul Municipal Dej – Ambulatoriu- 500000 euro

Alimentarea Dejului cu apă din Tarnița și extindere rețele apă , canalizare( 12 milioane euro) și  stație de epurare( 10 milioane euro) – proiect implementat împreună cu Compania de Apă Someș .

Parcul Balnear Toroc – 2,2 milioane euro

Parcul Mare- 300000 euro

 

Proiecte în derulare

-cel mai mare proiect de Modernizare străzi, pe fonduri europene, din țară din zona urbană cu localități sub 50000 locuitori, cu o valoare de 17 milioane euro, se află în faza de licitație și va demara în această toamnă.

– un alt proiect în colaborare cu Compania de Apă Someș, în valoare de 5 milioane euro, care vizează extinderea rețelelor  apă și  canalizare, este finanțat și urmează procedurile de licitație.

Pe lângă aceste investiții pe fonduri europene, deși ne confruntăm cu o austeritate a bugetului local , care este grevat de rambursări și dobâzi de aproximativ 800 000 euro/ anual, la creditul angajat în urma cu 7 ani, de fostul primar, am reușit din bugetul local să implementăm și alte investiții:

–        Tronsonul de 10 străzi zona OMV- podul peste Someș, mobilat cu sensuri giratorii, semafoare și finalizat cu fântâna arteziană- 2, 3  milioane euro.

–        Modernizarea străzilor Aleccu Russo, Corneliu Coposu, Merilor, Miron Costin- 500000 euro.

–        În curs de modernizare 4 străzi adiacente Pieței Bobâlna- 250000 euro

–        Extindere rețele de apă și canalizare în oraș-  300000 euro.

–        Piața Agroalimentară în valoare de 1,5 milioane de euro, care va fi deschisă în această toamnă.

–        Tomograf la Spitalul Municipal Dej , reabilitări ale secțiilor neurologie, psihiatrie, gastro-enterologie, terapie intensivă, ginecologie şi nou născuţi, aproximativ 600 000 euro.

–        Amenajare capelă la Cimitirul din cartierul Dealul Florilor și Mulatău- 100000 euro.

–        Amenajare complexe de joacă pentru copii și terenuri de minifotbal.

În urma acestor proiecte Dejul a devenit mai atractiv pentru investitorii care o parte au ales să-și extindă activitatea și imi doresc să continuu acest drum al modernizării Dejului, astfel încât fiecare dintre noi să găsească în oraș ceea ce își dorește.          Spun asta pentru că la fel ca fiecare dejean sunt și eu în primul rând cetățean al municipiului , și mă bucur de fiecare realizare și lucru făcut în oraș, în plus în calitate de administrator al orașului, văd Dejul ca o familie mai mare și mă bucur că întâlnesc persoane care îmi transmit că imaginea orașului s-a schimbat în bine. Aceasta este cea mai mare recompensă pe care mi-o doresc.

În tot ceea ce fac, reprezint interesele marii majorități a cetățenilor Municipiului Dej.

 

Cu respect,

 

Primar

Ing. Morar Costan

Comentarii