Moţiunea de cenzură: ultimele calcule după o noapte de negocieri
Guvernul Dăncilă se confruntă cu a patra sa moțiune de cenzură. Opoziția susține că ar avea o marjă de voturi care-i garantează că, în ciuda trădărilor de ultim moment, Guvernul va fi demis. Cum stau calculele în această dimineață și ce negocieri au avut loc peste noapte.
A fost o noapte extrem de lungă, cu discuţii şi negocieri intense în ambele tabere.
Potrivit info Digi24, PSD a reuşit să convingă 10 din 237 semnatari ai moţiunii să nu îşi mai arate sprijinul la momentul votului în plen. Despre patru se ştia de ieri: un parlamentar de la USR nu va fi prezent din motive de sănătate, Oana Bîzgan -deputat independent- este în deplasare, iar Sorin Bota și Emanoil Savin ar putea să nu voteze.
Deci zece dintre cele 237 semnături nu mai pot fi considerate voturi.
PSD ar fi convins şi doi aleşi ai PMP să nu voteze la moţiune.
Pe de altă parte, Opoziţia a convins nouă parlamentari care nu se regăseau printre semnatari să voteze – trei de la PSD şi şase de la minorităţi.
În concluzie, ar fi 234 de voturi pentru moţiune, cu unul peste limita minimă necesară pentru ca aceasta să treacă.
Potrivit informaţiilor neoficiale din PSD, ultimul cuvânt îl vor avea cei de la UDMR, social-democraţii ar fi încercat să îi convingă ca doi – trei dintre aceştia să nu îşi exprime votul, astfel încât Guvernul să rămână cu două – trei voturi sub limita necesară pentru a fi demis. Surse din conducerea grupurilor parlamentare UDMR au precizat joi dimineaţă pentru digi24.ro că toţi parlamentarii Uniunii vor fi prezenţi şi vor vota toţi moţiunea.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.