Motociclist mort după ce s-a izbit violent de un pod
Polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției orașului Sângeorz-Băi au intervenit sâmbătă după-amiaza la un accident semnalat pe Drumul Județean 172D, în Măgura Ilvei.
”La locul evenimentului polițiștii au constatat ca un bărbat de 33 de ani, din localitate, în timp ce se deplasa pe un moped a intrat în coliziune cu stâlpul de susținere al unui pod de cale ferată”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ.
În urma accidentului, din nefericire a fost declarat decesul bărbatului.
”Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de salvatori, organismul bărbatului în vârstă de 33 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, astfel s-a declarat decesul la fața locului”, au transmis reprezentanții ISU.
Verificările polițiștilor au indicat faptul ca acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și mopedul implicat în eveniment nu este înregistrat sau înmatriculat.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri ai Poliției orașului Sângeorz-Băi, urmând să fie stabilite cauza și modalitatea produceri evenimentului rutier.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.