Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit vineri după-amiază la un grav accident rutier petrecut pe calea Victoriei din municipiul Turda.
La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj, care au găsit o motocicletă și un autoturism avariate, precum și conducătorul motocicletei, respectiv un bărbat de aproximativ 30 de ani, fără semnale vitale.
Conform ISU Cluj, echipajele medicale, sprijiniți de echipajul de descarcerare, au aplicat mai bine de o oră manevre de resuscitare victimei, însă, din păcate, fără a putea readuce semnalele vitale ale acesteia.
Potrivit IPJ Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 16:10, pe Calea Victoriei din municipiul Turda.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 29 de ani, aflat la volanul unui autoturism care se deplasa în direcția municipiului Câmpia Turzii, ar fi efectuat un viraj la stânga, peste marcajul longitudinal continuu, intrând în coliziune cu un motociclu condus din sens opus de un bărbat de 32 de ani.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii accidentului.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.