Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

A murit la fix o săptămână după ce a fost spulberată de o mașină – FOTO

0 85

Durere fără margini într-o familie din localitatea clujeană Unguraș, după ce o tânără de doar 19 ani a murit la fix o săptămână de când a fost spulberată de o mașină pe raza localității Jucu.

Delinke Mocodean se afla joia trecută pe marginea drumului național 1C, în localitatea Jucu Herghelie, la ieșire spre Răscruci. Aceasta ar fi încercat să traverseze șoseaua prin loc nepermis și fără să se asigure, fiind lovită în plin de o autoutilitară care circula spre Dej. Impactul a fost atât de puternic, încât fata a fot azvârlită la câțiva metri depărtare, aterizând inconștientă pe asfalt.

Echipajele de salvare au intervenit în scurt timp la fața locului, tânăra fiind stabilizată de către medici și preluată de ambulanță pentru a fi transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Cluj-Napoca.

accident dn 1c jucu

Timp de o săptămână medicii au depus toate eforturile pentru a o ține în viață, însă în această dimineață organismul adolescentei a cedat, în ciuda manevrelor disperate ale personalului medical de a o salva.

La căpătâi i-au stat în permanență părinții și familia, iar prietenii acesteia s-au rugat neîntrerupt pentru ca tânăra să-și revină. N-a fost să fie, iar aceasta s-a stins dimineață din cauza rănilor grave suferite.

Accidentul în care a fost implicată Delinke a avut loc joi, 9 martie, în jurul orei 11:15. O autoutilitară condusă de un tânăr de  24 de ani din Baciu a lovit-o în plin pe tânăra de 19 ani din Unguraș, în timp ce aceasta încerca să traverseze neregulamentar. Acum, șoferul va fi cercetat pentru ucidere din culpă.

Delinke urma să împlinească 20 de ani în luna august. A fost elevă în Dej, la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” și la Liceul ”Constantin Brâncuși”, după terminarea studiilor angajându-se ca ospătar la un restaurant din Dej.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More