Muzeul Dej: Vernisajul expoziției „Incursiunea Meșterilor în pictură”
Primăria Municipiului Dej organizează în data de 8 noiembrie 2024, ora 18:00, vernisajul expoziției „Incursiunea Meșterilor în pictură”.
Ultima expoziție a anului găzduită de Muzeul Municipal Dej sub coordonarea Loredanei Gheorghiu, în calitate de comisar de expoziție, invită publicul iubitor de artă să descopere o poveste artistică unică, ce aduce în prim-plan un duo inedit tată-fiică. În această expoziție, sunt prezentate în premieră lucrările lui Gavril Meșter, tatăl talentatei artiste Gabriela Meșter. Expoziția va putea fi admirată la Muzeul Municipal Dej până în data de 25 noiembrie.
Inspirația pentru această expoziție a luat naștere din lucrarea colaborativă – Judecata lui Paris (110*160 cm) – o reproducere după opera artistului Hendrik van Balen (1575-1632), aflată în patrimoniul Muzeului Brukenthal Sibiu. Această lucrare, comandată de una dintre cele mai influente familii din Dej, a fost începută de Gavril la vârsta de 50 de ani și completată de fiica sa, pe atunci în vârstă de 25 de ani. Tatăl a realizat fundalul și peisajul, în timp ce fiica s-a dedicat redării personajelor, realizând astfel împreună o operă singulară. Dacă alte lucrări au fost realizate de mai multe ori, aceasta este unică și se află în patrimoniul familiei Meșter și nu a comanditarului, poate nu întâmplător, lucrarea simbolizând astfel nu doar un omagiu adus tatălui, ci și o frumoasă expresie a legăturii lor artistice.
Gavril Meșter, originar din Nima, a fost tehnician la Sistematizare, actualmente Direcția Urbanism și, așa cum relevă chiar numele, a fost un desăvârșit meșter în tot ceea ce a însemnat domeniul mecanicii fine, a electronicii și chiar a realizării de machete, dar mai presus de toate un pasionat al desenului, fotografiei și picturii. Primele lui desene și schițe în creion datează din perioada liceului, urmate de portrete în ulei ale colegilor de liceu și ale membrilor familiilor acestora.
Lucrările sale, în general reproduceri, fie după lucrări de artă atent studiate pe baza vederilor, familia Meșter având o impresionantă colecție de albume cu vederi, fie după fotografii realizate și developate chiar de el, care, de asemenea constituie o impresionantă arhivă a familiei. Toate lucrările sunt realizate în ulei, pe pânze preparate manual de el însuși. Lucrările de artă fac trimitere la artiști români și maghiari, cu predilecție la Grigorescu, iar lucrările bazate pe fotografii surprind în general instantanee urbane ale Dejului sau peisaje ale împrejurimilor.
Coleg de generație cu regretata Elena Szervaczius, unul fiind elev la școala de băieți (actualmente Colegiul Național „Andrei Mureșanu”), celălalt la școala de fete (actualmente Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”), unul autodidact, celălalt absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, sectia pictură, Gavril Meșter s-a bucurat de aprecierea acesteia, talentul său fiind recunoscut și admirat în numeroase ocazii.
Majoritatea lucrărilor aparținând lui Gavril Meșter au fost realizate la comandă de pasionați de artă, tablourile lui aflându-se în colecțiile familiilor Ungur, Buculei, Șanta, Cosma sau Bogdan, însă cea mai de preț moștenire este talentul pe care fiica acestuia, Gabriela l-a moștenit și pe care avem adesea ocazia să îl vedem în lucrările semnate și expuse de aceasta. La fel ca tatăl, și Gabriela a fost initial autodidactă, ulterior, după mulți ani de experimentare artistică, a absolvit Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda”, linia de studiu pictură. Timpul petrecut alături de tatăl său în atelier au constituit baza cunoștințelor pe care Gabriela le-a deprins, au stârnit dragostea și curiozitatea pentru artă și au alimentat pasiunea și dedicarea cu care Gabriela creează.
Expoziția Incursiunea Meșterilor în pictură – aduce în fața publicului lucrarea comună a celor doi artiști, însoțită de o selecție de opere semnate de Gavril Meșter și de Gabriela Meșter. Conceptul expoziției ilustrează atât transferul artistic de la tată la fiică, cât și universul lor comun, în care experiențele și pasiunea pentru artă s-au împletit într-o legătură aparte, vizibilă în fiecare detaliu al lucrărilor expuse.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.