Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Muzeul Locomotivelor din Dej, va lua ființă la inițiativa deputatului Cornel Itu

0 95

Deputatul Cornel Itu a inițiat în aceste zile un proiect de lege privind înfiinţarea Muzeului Locomotivelor la Dej, inițiativa sa urmând să fie dezbătută și adoptată în Parlamentul României.

”Depoul Dej-Triaj, aflat la o distanţă de 60 de km de municipiul Cluj-Napoca, găzduieşte 25 de exponate, respectiv locomotive cu aburi, cea mai veche având 105 ani, locomotive electrice, precum şi vagoane, adevărate bijuterii ale transportului feroviar care au făcut istorie în România. Expoziţia a fost înfiinţată în urmă cu 23 de ani de câţiva ceferişti pasionaţi din Dej, care s-au zbătut să aducă noi exponate pe care le-au recondiţionat în speranţa că numărul celor care vor veni să le vadă va creşte de la an la an”, afirmă deputatul dejean Cornel Itu.

În prezent, expoziţia este vizitată de cel mult 200 de turişti pe ani, cei mai mulţi străini, intrarea fiind gratuită. Conservarea exponatelor este făcută prin grija şi dăruirea domnului Florin Nan, însă acest spaţiu cu potenţial turistic şi cultural nu are statut juridic, nu beneficiază de o minimă finanţare din partea statului român, drept urmare riscă să se degradeze şi să cadă în uitare.

”În condiţiile în care această expoziţie nu funcţionează ca un muzeu, neavând acest statut, nu există nici taxă de intrare sau bilet de acces, irosindu-se astfel şi posibilitatea de a obţine venituri proprii. Totodată, promovarea obiectivului se face doar prin bunăvoinţa unor voluntari, situaţie de neacceptat dacă luăm în considerare valoarea istorică a exponatelor”, este de părere parlamentarul dejean.

”Având în vedere aceste aspecte, am iniţiat spre dezbatere şi adoptare Proiectul de lege pentru înfiinţarea Muzeului Locomotivelor din Dej şi sper ca demersul meu să fie sprijinit de colegii mei din Parlamentul României”, spune Cornel Itu în încheierea comunicatului de presă.

Produs de www.someseanul.ro, la comanda PSD Cluj.
Cod mandatar 21160002
loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More