Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Nelu Tătaru: „Facem o analiză, facem o propunere spre starea de urgență”

0 2.006

În contextul creșterii numărului de cazuri de Covid-19, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit despre o analiză și o eventuală propunere spre starea de urgență.

„Gestionăm o criză a pandemiei, vreau să avem o legislație care să ne permită să ne desfășurăm activitatea, să revenim la acele cazuri de 100 și ceva de infectări pe zi. Facem o analiză, facem o propunere spre starea de urgență”, a spus ministrul, citat de cei de la Digi 24.

„Creșterea numărului de cazuri e de la o zi la alta și atunci se poate declara o stare suplimentară decât cea de alertă, dar evaluarea ne va da și răspunsul”, a adăugat el.

Nelu Tătaru a precizat că România a revenit la o rată de transmitere de 1,4, la nivelul zilei de 8 mai, de la o transmitere de 0,6-0,7 în urmă cu o lună.

„Mesajul meu este și va fi respectarea regulilor – respectarea distanțării fizice, respectarea principiilor de igienă, respectarea indicației medicului și, chiar dacă nu avem o formă legislativă în acest moment, internarea în spital, tratarea în spital. Trebuie să respectăm aceleași reguli pe care le-am respectat și până acum”, a mai spus ministrul.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More