Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Noaptea de Înviere la Dej. Mii de dejeni au luat Lumina Sfântă – VIDEO

0 51

Slujba de Inviere Paste 2015 Dej (1)

Ca în fiecare an, bisericile din Dej au fost neîncăpătoare în noaptea sfântă a Învierii, mii de dejeni participând la slujbele oficiate de preoții din Protopopiatul Dej.

Cu mic, cu mare, dejenii au inundat străzile, toate drumurile ducând sâmbătă seara spre biserici. Iar cei care n-au mai încăput în Casa Domnului, au profitat de vremea bună și au asistat la slujbă în fața bisericilor, pe stradă.

La biserica ”Sfântul Ierarh Nectarie” din cartierul Dealul Florilor a fost în noaptea de Înviere mai multă lume ca niciodată. Credincioșii au vrut să asiste în număr mare la prima slujbă de Înviere oficiată de Ioan Buftea în noua sa calitate de protopop al Dejului.

Cea mai mare afluență de credincioși a fost la Dej, tot în cartierul Dealul Florilor, dar la biserica ”Sfânta Treime”, unde la slujba oficiată de Preot Paroh Teodor Mureșan și preot slujitor Ioan Câmpean, sute de persoane au blocat complet circulația rutieră, strada și trotuarele fiind înțesate de credincioși.

Dacă în alți ani în fața bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” de pe strada Regina Maria traficul era complet blocat din cauza numărului mare de credincioși, în acest an situația a fost una mai aerisită. Însă biserica s-a dovedit și de această dată neîncăpătoare, zeci de credincioși rămânând în stradă pentru a asista la slujba oficiată de preotul paroh Ioan Bolbos și preotul slujitor Emil Sabadâș. La fel de mare aglomerație a fost, de altfel, la aproape toate bisericile din zonă, așa cum se cade în noaptea sfântă a Învierii.

La finalul slujbelor, credincioșii au luat Paști pentru familie și masa de Paște, iar drumul spre casă și l-au călăuzit cu lumina sfântă luată de la biserică.

Pentru ca lucrurile să decurgă normal, zeci de agenți de la Poliția Locală, Poliția Rutieră și Poliția Municipiului Dej au fost la post în această noapte, având grijă ca situația să fie una fără incidente, iar credincioșii să poată avea parte de o noapte de Înviere fără probleme.

Tot ”la post” au fost în această noapte și reporterii Someșeanul.ro, care vă doresc să aveți parte de sărbători liniștite, cu armonie în familie și înțelegere de la și față de semeni. Hristos a înviat!

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.