Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Noi dotări pentru Spitalul Municipal Dej. Valorile urcă la aproape 500 de mii de lei

0 659

Consiliul Județean Cluj a finanțat achiziția a două echipamente medicale pentru Spitalul Municipal Dej. Este vorba despre o linie completă de endoscopie de înaltă performanță și o masă de lucru destinată Laboratorului de Anatomie Patologică din cadrul unității sanitare.

Valoarea noilor dotări care au fost deja livrate, instalate și puse în funcțiune este de aproximativ 500.000 de lei, bani special alocați în acest scop din bugetul forului administrativ județean.

În ceea ce privește linia de endoscopie aflată în dotarea secției Gastroenterologie a Spitalului Municipal din Dej, aceasta cuprinde toate modulele necesare în diagnosticarea patologiei tubului digestiv, respectiv: colonoscop, gastroscop, videoprocesor cu sursă de lumină, monitor pentru vizualizarea imaginilor endoscopice, electrocauter cu argon plasmă, aspirator și pompă de apă.

Noul aparat medical permite efectuarea explorărilor digestive superioare și inferioare, procedurile intervenționale minim invazive fiind mai sigure, precise și eficiente.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More