Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Noi reglementări privind combaterea violenței domestice, adoptate de Camera Deputaților

0 25

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege privind violenţa în familie care instituie obligaţia agresorului de a se prezenta periodic la secţia de poliţie şi de a oferi informaţii despre noua locuinţă, dacă s-a dispus evacuarea sa, iniţiativa aparţinând fostului deputat Remus Cernea.

“Principalele modificări vizează stabilirea unor norme prin care se acordă posibilitatea instanţei de a dispune măsuri de control şi prevenire a încălcării ordinului de restricţie precum: obligarea agresorului de a se prezenta periodic, la un interval de timp stabilit de instanţă, potrivit împrejurărilor, la secţia de poliţie competentă cu supravegherea respectării ordinului de protecţie şi obligarea agresorului de a da informaţii organului de poliţie cu privire la noua locuinţă, în situaţia în care prin ordinul de restricţie, s-a dispus evacuarea lui din locuinţa familiei”, potrivit proiectului de lege pentru completarea articolului 23 din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Statul trebuie” să împiedice şi îndrume agresorii” ca să nu mai încalce drepturile victimei, a susţinut iniţiatorul proiectulului de lege, fostul deputat independent Remus Cernea, în expunerea de motive a actului normativ.

“Statul trebuie să le garanteze cetăţenilor principalele drepturi ale omului, printre care sunt dreptul la viaţă şi dreptul la integriate fizică şi psihică. Măsura prevenirii încălcării ordinului de restricţie îl va ţine pe agresor sub supravegherea poliţiei, acesta a fi intimidat şi i se vor inhiba pornirile agresive/criminale. Trebuie ţinut cont de faptul că victimele prind curaj să depună plângere şi să ceară ordin de protecţie împotriva agresorului abia atunci când nu mai pot suporta chinurile şi bătăile îndurate. Nu putem aştepta ca un agresor să încalce ordinul de restricţie pentru a fi pedepsit”, susţine iniţiatorul proiectului de lege, fostul deputat independent Remus Cernea.

Proiectul de lege a fost adoptat în unanimitate.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.