Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Norica Nicolai, favorită la șefia PNL Cluj

0 28

Campanie PNL Norica Nicolai la Dej (8)

Partidul Național Liberal Cluj a fost puternic zdruncinat de scandalul iscat ieri la nivelul județului, după ce Horea Uioreanu, președintele Consiliului Județean Cluj și șeful organizației județene a partidului, a fost reținut de către procurorii DNA.

Conform surselor Someșeanul.ro din cadrul organizației județene Cluj a PNL, în cazul în care Horea Uioreanu va primi mandat de arestare pentru 29 de zile, interimatul la șefia PNL Cluj va fi asigurat de către Norica Nicolai, proaspăt câștigătoare a încă unui mandat de europarlamentar.

Conform surselor noastre, decizia ca Norica Nicolai să asigure interimatul ca președinte al filialei Cluj a liberalilor ar fi venit de la centru. Cum tot de la ”capitală” s-a decis în toamna anului trecut ca Horea Uioreanu să preia frâiele organizației județene.

Citiți și:  Se CUTREMURĂ CLUJUL. Horea Uioreanu, Vasile Pogăcean și Ioan Bene își vor petrece noaptea în arest

Astfel, dacă Uioreanu va fi arestat, Norica Nicolai va deveni președinte interimar al PNL Cluj, cel puțin până la data când vor avea loc noi alegeri în interiorul organizației județene.

Europarlamentarul PNL ar fi mandatat astfel să conducă din partea liberalilor clujeni și discuțiile cu Partidul Democrat Liberal referitoare la o eventuală fuziune, dacă se va decide asta de la centru.

Deocamdată, Horea Uioreanu este încă președinte interimar al PNL Cluj după ce în septembrie anul trecut a fost numit de Crin Antonescu în această funcție ca urmare a unei decizii a Biroului Permanent Național al partidului. Atunci, Uioreanu l-a înlocuit pe senatorul Marius Nicoară, iar alegerile programate inițial în 14 septembrie nu au mai avut loc, fiind anulate de la centru, deși  în cursă erau înscriși Horea Uioreanu și Mihai Seplecan.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.