Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Norica Nicolai la Bistrița: PSD-ALDE ar trebuie să aibă candidat comun la prezidențiale

0 28

Norica Nicolai dorește desemnarea unui candidat comun al PSD-ALDE pentru alegerile prezidențiale! Europarlamentarul a propus și un nume.

Norica Nicolai, europarlamentarul ALDE, consideră că cea mai bună soluție pentru coaliția majoritară este desemnarea unui candidat comun în cursa către Cotroceni, care să corespundă unui profil de preşedinte responsabil, capabil să găsească soluţii pentru ţară, potrivit Agerpres.

„Eu spun că în momentul de faţă cea mai bună soluţie, fără îndoială, pentru noi, dacă vom decide să menţinem această coaliţie şi în viitor, pe următorul mandat, ar fi să avem un candidat comun. Chestiunea noastră este de profil al candidatului şi mă uit înapoi la ultimii doi preşedinţi – la Traian Băsescu şi la Klaus Iohannis. Amândoi, îmi pare rău să o spun, sunt profile politice precare. (…) Eu îmi doresc să am un profil de preşedinte responsabil, să nu stea toată ziua şi să se înjure, în buna tradiţie românească, peste gard cu ceilalţi, să găsească soluţii. De 15 ani, în ţara asta este ‘cool’ să fii contra, să înjuri pe unul, pe altul, să-i spui că-i prost, că politicile lui nu sunt bune. Dacă lucrul acesta se poate face la un moment dat, spune-i şi ce este bun – cu o singură condiţie: să ştii ce este bun. Aici este marea noastră problemă. În momentul în care vom avea un profil de candidat care va avea decenţa să îi pună pe toţi la masă şi să găsească soluţii pentru ţara asta, atunci cred că am depăşit o etapă. Dacă în continuare ne vom duce, în prezidenţiale, pe logica conflictului – eu sunt partidul mai mare, tu eşti partidul mai mic, pe logica orgoliului, nu”, a spus Nicolai, într-o conferinţă de presă, la Bistrița.

Ei, bine, demnitarul european lansat și un nume care să se potrivească profilului de președinte pe care ea îl consideră necesar României, în persoana lui Călin-Popescu Tăriceanu.

Ea a adăugat că discuţiile în coaliţie pe tema prezidenţialelor vor fi reluate după terminarea mandatului României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Norica Nicolai a mai susţinut, legat de funcţionarea actualei coaliţii guvernamentale, că aceasta ar putea deveni prima, în ultimii 30 de ani, care să reziste până la finalul mandatului. 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More