Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

”Noţiuni de prim ajutor”, disciplină nouă introdusă în şcoli

0 27

Camera Deputaţilor a adoptat tacit, miercuri, o modificare la legea educaţiei naţionale prin care se introduce în sistemul preuniversitar şi universitar disciplina ”Noţiuni de prim ajutor”.

”În toate nivelurile sistemului naţional de învăţământ, preuniversitar şi universitar, cu excepţia celui prevăzut la art 23. alin (1), lit. a), se include disciplina «Noţiuni de prim ajutor» ca disciplină obligatorie de studiu”, se arată în proiectul adoptat tacit în Camera Deputaţilor.

Singura categorie exceptată de această prevedere legislativă vizează educaţia timpurie (0—6 ani), formată din nivelul antepreşcolar (0—3 ani).

”Educaţia fizică şi sportul, precum şi orele de Noţiuni de prim ajutor în învăţământul preuniversitar sunt cuprinse în trunchiul comun al planurilor de învăţământ”, se mai arată în iniţiativa legislativă.

În punctul de vedere transmis Parlamentului, Guvernul a anunţat că nu susţine această modificare legislativă. ”Precizăm că, în prezent, există în curricula şcolară, ca disciplină opţională «Disciplina de promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate», care include şi noţiuni de prim ajutor”, arată Executivul.

De asemenea, acesta reaminteşte că disciplinele obligatorii din cadrul curriculumului naţional se stabilesc prin planurile cadru.

Camera decizională pentru acest proiect este Senatul.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.