Nouă hotărâre CNSU: Excepţii privind accesul persoanelor nevaccinate în instituţii publice sau centrele comerciale
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, luni, o nouă hotărâre prin care stabileşte excepţii privind accesul persoanelor nevaccinate în instituţii publice sau centrele comerciale.
Accesul în malluri va fi permis pe baza certificatului verde. „În centrele comerciale, au existat și în hotărârea trecută, dar unde din nou, din cauza acestor aspecte juridice, erau încadrate într-o categorie care trebuie să fie cu 50% din persoane, numai că nu putem să vedem la mall cum intră 50%, noi avem o regulă clară de intrare la mall prin certificatul verde, vaccinare sau trecere prin boală. Astfel, a fost corectată această situație, clarificată, deci la malluri la intrarea este obligatorie veificarea certificatului verde, se va permite accesul prin excepție a pesoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin și numai dacă sunt stabilite culoare dedicate și controlate de intrrare de ieșire”, a declarat Arafat.
Acesta a spus că o altă excepție se referă la mallurile care au servicii publice, administrative, cum sunt cele de pașapoarte, acolo se poate intra cu test valabil și cu dovada programării. Șeful DSU a spus că și în magazinele nealimentare din afara malluilor va fi necesar certificatul verde. „În mall, la magazinele alimentae nu se poate intra decât pe baza certificatului verde, adică vaccinat sau trecut prin boală, însă în afara mallului se poate intra la maginele alimentare doar cu mască, respectând regulile sanitare. La orice alt magazin sau operator care comercializează alte produse, exceptând farmaciile, acolo se intră cu certificat verde, deci magazinele care sunt pe șosele, în afara celor alimentare se intră nunmai cu certificat verde”, a precizat Arafat.
Redăm textul integral al hotărârii:
HOTĂRĂRE nr. 94 din 25.10.2021
privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 20.10.2021, realizată la nivelul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, precum şi propunerile formulate în cadrul şedinţei de lucru organizate în data de 20.10.2021 la nivelul Preşedinţiei României,
luând în considerare creşterea exponenţială a numărului de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 care a determinat supraaglomerarea unităţilor sanitare şi în special a unităţilor de primiri urgenţe şi secţiilor de terapie intensivă cu pacienţi ce au dezvoltat forme severe sau grave şi care necesită suport respirator invaziv sau neinvaziv,
ţinând cont de observaţiile Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la accesul în instituţiile publice al persoanelor nevaccinate sau netrecute prin boală, precum şi de alte situaţii similare care pot afecta funcţionarea instituţiilor statului, raportat la necesitatea menţinerii condiţiilor socio-economice necesare desfăşurării activităţilor specifice economiei naţionale concomitent cu realizarea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 5, art. 8, art. 9 alin. (1) şi art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 2 şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1 – (1) Se propune ca accesul în incintele operatorilor economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor nealimentare să fie permis doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
(2) Măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică unităţilor farmaceutice dispuse în afara centrelor şi parcurilor comerciale precum şi benzinăriilor.
Art.2 – Se propune exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în incintele instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome şi operatorilor economici cu capital public, aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore şi a următoarelor categorii:
a) participanţii în cadrul procedurilor administrative derulate pentru motive de ordine şi siguranţă publică;
b) participanţii în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenţionale sau administrativ-jurisdicţionale;
c) persoanele care necesită acces la servicii medicale şi prestaţii sociale;
d) persoanele care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului.
Art.3 – Se propune exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în centrele şi parcurile comerciale aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile a:
a) persoanelor care se deplasează la serviciile publice comunitare ce funcţionează în cadrul acestora dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore şi fac dovada deplasării în acest scop prin prezentarea unui document justificativ în format letric sau electronic;
b) persoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului şi pentru care sunt stabilite culoare dedicate şi controlate de intrare, deplasare şi ieşire.
Art.4 – Măsurile prevăzute în prezenta hotărâre produc efecte doar în situaţia aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administraţiei publice centrale.
Art.5 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.