Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
PNL 728

Nu a mai nimerit podul. S-a trezit cu mașina în afara drumului

0 243

Pompierii au intervenit la un accident rutier petrecut pe raza localității Nădășel.

Cei de la ISU Cluj, o autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SAJ au intervenit ca urmare a ieșirii în afara părții carosabil a unui autoturism, la limita localității Nădășel.

Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 10:00, iar în momentul sosirii pompierilor la locul evenimentului șoferul era ieșit din autoturism, iar pasagera se afla în interiorul autoturismului.

Pompierii au utilizat echipamentele din dotare pentru a putea scoate o persoană, de aproximativ 50 de ani, din autoturism, fără agravarea leziunilor suferite și au predat-o echipajului SAJ pentru a fi transportată la spital.

Aceasta prezenta suspiciuni de multiple fracturi, dar era conștientă și cooperantă.

Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor medical, au asigurat siguranța intervenției și măsuri de prevenire a incendiilor ca urmare a scurgerilor de hidrocarburi.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More