Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Numărul deceselor provocate de Covid-19 la nivel global a depăşit marţi pragul de 3 milioane

0 16

Numărul deceselor provocate de Covid-19 la nivel global a depăşit, marţi, pragul de 3 milioane, noul val de infecţii în pline eforturi de vaccinare, transmite Reuters.

Oficialii din sectorul sănătăţii atribuie revenirea la creştere a numărului de decese, în special în Brazilia şi India, variantelor mai contagioase ale coronavirusului, depistate prima oară în Marea Britanie şi Africa de Sud, precum şi faptului că oamenii s-au săturat de carantine şi de alte restricţii.

Potrivit datelor Reuters, a durat mai mult de un an pentru ca bilanţul deceselor asociate coronavirusului să atingă 2 milioane, în timp ce următorul milion a fost adăugat în aproximativ trei luni.

Brazilia este lider mondial la numărul mediu zilnic de noi decese raportate şi reprezintă unul din patru decese la nivel mondial în fiecare zi, potrivit unei analize Reuters.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recunoscut situaţia serioasă din ţară din cauza coronavirusului, declarând că Braziliase află într-o stare foarte gravă, cu un sistem de sănătate copleşit.

India a raportat o creştere record a infecţiilor cu COVID-19 luni, devenind a doua naţiune după Statele Unite care a anunţat peste 100.000 de cazuri noi într-o zi. Cel mai afectat stat al Indiei, Maharashtra, a început luni să închidă centre comerciale, cinematografe, baruri, restaurante şi lăcaşuri de cult, deoarece spitalele sunt depăşite de pacienţi.

Regiunea europeană, care include 51 de ţări, are cel mai mare număr total de decese, aproape 1,1 milioane. Cinci ţări europene, inclusiv Regatul Unit, Rusia, Franţa, Italia şi Germania, reprezintă aproximativ 60% din totalul deceselor legate de coronavirus în Europa.

Statele Unite au cel mai mare număr de decese din orice ţară din lume, 555.000, şi reprezintă aproximativ 19% din toate decesele cauzate de COVID-19 din lume. Cazurile au crescut în ultimele trei săptămâni, însă oficialii din domeniul sănătăţii cred că campania naţională de vaccinare rapidă poate preveni creşterea numărului de decese. O treime din populaţie a primit cel puţin o doză de vaccin.

Cel puţin 370,3 milioane de persoane sau aproape 4,75% din populaţia globală au primit o doză unică de vaccin COVID-19 până duminică, potrivit ultimelor cifre ale companiei de cercetare Our World in Data. Cu toate acestea, Organizaţia Mondială a Sănătăţii solicită ţărilor să doneze mai multe doze de vaccinuri COVID-19 aprobate pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor de vaccinare pentru cei mai vulnerabili din ţările mai sărace.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More