Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Numirea unui prefect UDMR la Cluj. Emil Boc revoltat pe propriul partid

0 266

Primarul liberal al municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, consideră că organizaţia clujeană a partidului a fost sfidată de conducerea centrală a PNL prin numirea unui prefect al judeţului din partea UDMR.

E fără cuvinte. E un gest de sfidare fără precedent a conducerii PNL faţă de organizaţia PNL Cluj. Eu am fost preşedinte al acestui partid 7 ani de zile, dar niciodată Clujul n-a fost umilit.

De altfel, niciodată, ca preşedinte de partid, n-am umilit organizaţiile politice care au adus scor politic la partid. Iar Clujul, că le place unora, că nu le place, a adus cele mai multe voturi în zestrea generală a PNL, la toate alegerile. Deci, organizaţia care aduce cele mai multe voturi, pur şi simplu a fost umilită şi asta e o palmă data tuturor colegilor mei din PNL care au muncit cu bună credinţă. (…)

Practic, conducerea centrală a partidului ne-a sfidat. (…) S-au trecut nişte linii roşii la Cluj în relaţia dintre conducerea centrală şi PNL Cluj”, a declarat azi Emil Boc, la un post de radio local, potrivit celor de la Agerpres.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More