Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

EXCLUSIV. O angajată a Fujikura susține că a fost agresată la locul de muncă

4 67

someseanul-fujikura dej

O femeie angajată la Fujikura Dej susține că a fost agresată fizic de un bărbat la locul de muncă. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și urmează să stabilească dacă cele povestite de femeie se adeveresc sau nu.

Se pare că incidentul s-ar fi petrecut astăzi la fabrica din Dej. În urma apelului la 112, la fața locului s-a deplasat o ambulanță cu medic de la Dej, dar și un echipaj de poliție. Femeia a fost consultată de medicii sosiți la fabrică, însă nu a fost nevoie de transportul acesteia la spital.

”Într-adevăr a fost o altercație, un bărbat a lovit o femeie. În acordanță cu politica noastră, persoana respectivă nu mai are voie să intre în fabrică până la sfârșitul anchetei. Acesta este suspendat și depinde de rezultatul anchetei dacă într-adevăr se dovedește că a agresat persoana și se pare că nu e niciun dubiu. Agresorul nu va mai fi parte din organizația Fujikura în acordanță cu prevederile legale”, a declarat pentru Someșeanul.ro Mike Câmpan, directorul fabricii.

Urmează ca oamenii legii să stabilească cu exactitate circumstanțele producerii acestui incident.

Conform IPJ Cluj, incidentul s-a petrecut în jurul orei 15. ”Pe fondul unor neînțelegeri, un bărbat în vârstă de 37 de ani din județul Bistrița-Năsăud ar fi agresat o femeie de 35 de ani din același județ. Bărbatul a fost invitat la secția de poliție pentru declarații. Femeia nu a dorit să depună plângere”, a declarat pentru Someșeanul.ro Carmen Jucan, purtător de cuvânt al IPJ Cluj.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

4 Comentarii

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.