Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

O bistrițeancă și un neamț, reținuți pentru trafic de droguri. Cultivau cannabis în grădină – FOTO

0 975

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul SCCO Bistriţa – Năsăud au efectuat un număr de 3 percheziții domiciliare la locuințele a două persoane suspectate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În fapt s-a reținut că, începând cu primăvara anului 2019, inculpata B.F.E. împreună cu inculpatul B.W., cetățean german, în vârstă de 61 de ani, au cultivat în grădina unui imobil situat într-o localitate din județul Bistriţa – Năsăud mai multe plante de cannabis, pe care ulterior le-au îngrijit, în vederea obținerii din acestea, după recoltare și prelucrare, a drogului de risc cannabis, pe care intenționau să-l comercializeze către terțe persoane.

În urma perchezițiilor, a fost descoperită o cultură outdoor de canabis, constituită din 70 de plante în diferite stadii de dezvoltare și mai multe echipamente care constituiau un laborator indoor de creștere a plantelor de canabis.

De asemenea, au fost descoperite și ridicate aproximativ 5 kg. de masă verde de canabis, aproximativ 20 de kg. de muguri de canabis, repartizate în 166 de caserole și 134 de pungi, 22.500 de euro și 2 cântare electronice de mare precizie. De asemenea, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 3 laptopuri, 4 telefoane mobile, o tabletă și 5 HDD.

Cei doi sunt cercetați pentru trafic de droguri de risc, fiind reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul acestei zile vor fi prezentați instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Substanța uscată a fost disimulată și ambalată în 320 de pachete sigilate și pregătite pentru vânzare, pe pachete fiind aplicate etichete care atestau necorespunzător conținutul acestora ca fiind diferite produse naturiste, fiind atribuite unui producător cunoscut în domeniul vânzării de astfel de produse.

De asemenea, cu ocazia perchezițiilor domiciliare au fost identificate mai multe echipamente care constituiau un laborator indoor de creștere a plantelor de canabis.

La data de 06.08.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul  Teritorial Bistriţa – Năsăud au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore față de inculpații  B.F.E. și B.W., urmând ca, în cursul zile de azi să fie prezentați Tribunalului Bistrița-Năsăud cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.