Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
Itu sarbatori

O familie din Guga a beneficiat de ajutoare în urma unei campanii de reciclare

0 25

reciclare_elevi_replicahd_ro_16969500

În perioada 9-28 februarie, organizația Tineretul Social Democrat Cășeiu, cu sprijinul deputatului Cornel Itu, a organizat o campanie de reciclare a hârtiei și pet-urilor în școlile din municipiul Dej și comuna Cășeiu. Obiectivul acestei campanii a fost de a ajuta o familie cu situație materială precară din această comună.

Inițiativa a fost un real succes, iar tinerii au folosit banii obținuți în urma vânzării materialelor reciclabile pentru a pregăti pachete cu alimente, produse de îngrijire și produse de curățenie pentru o familie cu 3 copii din Guga. Pachetele au fost duse duminică, 8 Martie, la locuința acestora, de către câțiva tineri din cadrul TSD.

Mama celor trei fetițe a transmis un mesaj de mulțumire organizației și domnului deputat Cornel Itu:

“Suntem recunoscătoare tuturor celor care s-au gândit să ne facă o bucurie cu ocazia zilei de 8 Martie. Domnul deputat a ajutat mereu pe cei aflați la nevoie. Sperăm că atunci când vom avea posibilitatea, să ajutăm la rândul nostru alți copii nevoiași.”

Organizația TSD și-a propus să continue această inițiativă datorită impactului pozitiv atât în ceea ce privește importanța reciclării selective cât și a sprijinului financiar pentru familii nevoiașe din comuna lor, se arată în comunicatul de presă semnat de Marinela Gujan, președinte TSD Cășeiu.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More