Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

O familie întreagă la spital, după ce au lovit un cap de pod

0 450

Un accident de circulație, în care a fost implicată o mașină în care se afla o familie cu un copil, a avut loc în jurul orei 17:30 în cartierul bistrițean Viișoara.

Forțele de intervenție au fost alertate despre producerea unui accident în cartierul Viișoara, după ce un autoturism s-a izbit de un cap de pod.

La fața locului au intervenit imediat echipaje de pompieri din cadrul ISU Bistrița, dar și ambulanțe, pentru a acorda asistență persoanelor implicate.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, în autoturism se afla o familie, părinții și un copil, dar și un al treilea adult.

”Toate persoanele implicate în accident vor fi transportate la UPU SMURD Bistrița pentru mai multe investigații și tratament de specialitate”, precizează purtătorul de cuvânt al ISU.

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, accidentul a fost provocat de un tânăr de 30 de ani:

”Conform primelor date, se pare că din cauza neatenției, un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Bistrița, care conducea un autoturism pe DN17, pe direcția Viișoara-Bistrița, a pierdut controlul acestuia și a intrat în coliziune cu un cap de pod.

Conducătorul auto și încă 3 persoane care se aflau în mașină au fost răniți. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultat negativ.

Continuă cercetările Biroul Rutier”, informează IPJ BN.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More