Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

O femeie s-a aruncat (cică) în Someș la Salatiu. Pompierii o caută cu lanternele, însă femeia se crede că se ascunde – FOTO/VIDEO

0 88

Un apel la 112 anunța în această seară, în jurul orei 19, faptul că o femeie din localitatea clujeană Sălatiu amenința că se aruncă în apele Someșului, după care nu a mai fost văzută.

Un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență de la Detașamentul de Pompieri Dej a intervenit de urgență la fața locului, dotați cu o barcă pneumatică.

Alături de polițiști, localnici și rude ale femeii, pompierii o caută pe femeie la lumina lanternelor în apele Someșului Mic.

Potrivit fiicei acesteia, care se află și ea la fața locului urmărind disperată operațiunile de salvare, femeia amenința că se aruncă de pe puntea care traversează Someșul, după o ceartă cu ginerele acestei. Ulterior, tânăra a găsit încălțămintea mamei ei pe mijlocul punții, însă femeia era de negăsit, astfel că a strigat imediat după ajutor.

Timp de aproape trei ore pompieri, polițiști și localnici au căutat-o cu disperare pe femeie la suprafața apei, care nu este de foarte mare adâncime, dar și în vegetația de pe malul râului, cu speranța că vor găsi trupul neînsuflețit al acesteia.

Când pompierii și polițiștii au decis să întrerupă căutările, din cauza întunericului, cu decizia de a continua căutările acesteia duminică dimineața, papucii femeii de pe pod au dispărut, însă și-a făcut apariția pe marginea punții geaca femeii, semn că aceasta este în viață și că, de fapt, se ascunde de anchetatori.

La fața locului și-au făcut apariția și polițiștii criminaliști, care au demarat cercetările în acest caz.

Până la ora 22, femeia nu a fost găsită nici moartă, nici în viață, anchetatorii bănuind că aceasta se ascunde în vegetația deasă de la malul râului.

Aproape de miezul nopții, femeia a fost găsită, în viață, ascunzându-se pe un teren acoperit cu vegetație înaltă și deasă din apropierea zonei unde a dispărut. O ambulanță a fost solicitată pentru a-i acorda îngrijiri medicale, femeia acuzând o ușoară stare de hipotermie.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.