Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

O femeie turmentată, accidentată la Mănăstirea. Șoferul s-a trezit cu ea în fața mașinii – VIDEO

0 540

O femeie în vârstă de 54 de ani a ajuns în această seară la spital după ce a provocat un accident de circulație la intrare în localitatea Mănăstirea, din comuna clujeană Mica.

Un șofer de 25 de ani, din Unguraș, care se întorcea în jurul orei 18:30 spre casă de la serviciu, ajuns la intrare în localitatea Mănăstirea, imediat după pod, s-a trezit cu femeia în mijlocul drumului. Aceasta se deplasa haotic pe stradă, spun martorii, iar tânărul de la volan nu a putut s-o evite.

”Când am văzut-o am tras tare de volan, dar n-am putut s-o evit că veneau mașini din față”, spune tânărul care conducea autoturismul spre localitatea Unguraș. Acesta a lovit-o cu partea laterală a mașinii și s-a ales și cu oglinda laterală dreapta ruptă.

În urma impactului, femeia a căzut pe carosabil și s-a lovit la cap.

La fața locului a intervenit de urgență o ambulanță de la Dej dar și echipaje ale poliției rutiere. Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 1,00 ml/l alcool pur în aerul respirat. Tânărul a fost și el testat cu alcooltestul, însă acesta a indicat că nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Victima a fost preluată de ambulanță și dusă la Spitalul Municipal Dej, de unde va fi transferată către Unitatea de Primiri Urgențe din Cluj-Napoca, pentru investigații medicale suplimentare.

Polițiștii dejeni au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele producerii evenimentului rutier.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More