Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

O fetiţă de 3 ani a căzut dintr-o maşina aflată în mers. Mama s-a ales cu dosar penal

0 3

Poliţiştii din judeţul Maramureş au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pe numele unei femei din Baia Mare a cărei fetiţă de trei ani a căzut din maşina aflată în mers, pentru că nu era asigurată în scaunul special. Copila este internată la spital.

Incidentul a avut loc marţi după-amiază, pe B-dul Decebal din Baia Mare, scrie MEDIAFAX. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Maramureş, Florina Meteş, a declarat că fetiţa de trei ani se afla împreună cu mama în maşină, pe bancheta din spate, pe un scaun special pentru copii, dar centura de siguranţă nu era pusă.

“Fetiţa a reuşit să deschidă portiera maşinii şi a căzut pe carosabil, fiind rănită şi transportată la Spitalul Judeţean Baia Mare pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde a rămas internată”, a afirmat Florina Meteş.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Maramureş, femeia de 35 de ani, din Baia Mare, aflată la volanul maşinii, a fost testată cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa alcoolului.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporal din culpă.

Comentarii