Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

O fetiță născută prematur a murit la 200 de metri de Spitalul Județean Cluj

0 28

bebelus-pediatrie

Caz incredibil la Cluj-Napoca, unde o fetiţă născută prematur a murit la nici 200 de metri de spital, informează B1 TV.

Sara Maria s-a născut prematur, iar părinţii ei ştiau că micuţa trebuie operată imediat pentru că avea hernie diafragmatică. Părinţii bebeluşului nu au înţeles de ce managerul spitalului din Cluj- Napoca, Petru Şuşcă, i-a interzis profesorului Constantin Ciuce să o opereze sub pretextul ca acest lucru este ilegal. Tatăl micuţei dovedeştre acest lucru printr-o înregistrare telefonică după o discuţie avută cu conducerea spitalului.

„Nu putem, deci nu putem accepta o ilegalitate. Suntem în asentimentul dumneavoastră, dar nu putem să acceptăm aşa ceva”, spunea managerul Spitalului din Cluj Napoca, Petru Șușcă.

În același timp, tatăl copilei declară că „ce nu am înțeles este încăpățânarea și cerbicia managerului Șușcă de a-mi interzice mie, ca părinte, să-mi încredințez copilul în grija unor medici care au avut rezultate atât de bune în tratarea unor copii cu aceeași suferință ca cea a fetiței mele”.

La rândul său, secretarul de stat MAI, Raed Arafat, este de părere că „nu trebuia să zboare niciun elicopter către Cluj, profesorul Ciuce este un chirurg excepțional. Un om dedicat care și-a întrerupt nu odată concediile ca să opereze copii la solicitarea expresă a unor colegi medici sau a unor părinți disperați. Parcă am înnebunit toți în țara asta! Mă repet, elicopterul nu trebuia chemat, atâta timp cât părinții copilului au găsit un specialist de talia profesorului Ciuce care a luat decizia împreună să încerce să-i salveze viața. Oricum elicopterul nu a putut veni la Cluj pentru că era într-o altă misiune”.

Micuţa s-a stins în urma unui stop cardio-respirator în ambulanța care trebuia să o ducă pentru operaţie la Clinica Chirurgie Infantilă din cadrul Spitalului de Copii.

Nenorocirea s-a întâmplat după ce familia copilului a aşteptat câteva ore să vină un elicopter chemat de managerul spitalului ca să o transporte de urgenţă la Bucureşti.

Sursa: B1.ro

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.