Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

O mămică îndoliată acuză un medic clujean de ”incompetență, nepăsare, o nesimțire de neimaginat”

0 684

Mesajul unei tinere din Cluj-Napoca, al cărei bebeluș a decedat în Spitalului de Chirurgie Pediatrică din Cluj, înainte de a fi transportat pentru o operație salvatoare în străinătate, a devenit viral pe Facebook.

Durerea nemărginită a Alinei, mămica îndoliată ce și-a pierdut copilul, a înduioșat sute de persoane, care i-au distribuit mesajul pe rețeaua de socializare și au transmis mesaje de condoleanțe.

Mesajul Alinei se îndreaptă împotriva medicului Călin Ordeanu, pe care îl acuză de incompetență și nepăsare față de situația grea a copilului.

Născut în luna august, Alexandru Matei suferea de atrezie esofagiană, o malformație la nivelul esofagului. Avea nevoie urgentă de o operație în străinătate, astfel că părinții acestuia și apropiații au lansat o campanie de strângere de fonduri pentru ca intervenția chirurgicală, ce costa 10.000 de euro, să poată fi realizată în afara țării.

Transportul bebelușului în străinătate n-a mai avut însă loc, copilul a suferit niște complicații, iar miercuri a fost înmormântat.

Redăm mai jos mesajul dramatic al mamei bebelușului, Alina Diacov, cu mențiunea că stăm la dispoziția persoanelor implicate pentru un eventual drept la replică.

”D-le Dr. Călin Ordeanu, miercuri mi-am înmormântat copilul pe care l-ați operat și l-ați nenorocit dvs., copilul de care nu v-a păsat 1 singură secundă în decursul a 1 lună și jumătate cât a fost internat în secția de terapie intensivă a spitalului de chirurgie pediatrică Cluj.

Aș vrea să știu, în cazul în care aveți conștiință, oare puteți dormi liniștit noaptea? Oare vă imaginați ce am simțit în momentul când mi-am ținut în brațe copilul mort? Oare vă puteți imagina ce înseamnă pentru o mamă să își pună în sicriu copilașul pe care trebuia să îl pună seara în pătuț?

Acest medic (dacă se poate numi așa) a amânat timp de 2 săptămâni semnarea formularului pentru a putea fi operat copilul în străinătate, pentru a i se reconstrui esofagul. Ne-a râs în față nouă, părinților, în timp ce noi ne-am rugat și am sperat până în ultima secundă din viața copilului nostru.

În timpul intervenției a greșit și i-a paralizat copilului corzile vocale, apoi a primit o cantitate prea mare de ceai și lapte și i-a ieșit tot în plămâni, provocându-i pneumonie, apoi l-a mai operat încă o dată, că trebuia să repare ce a greșit. Ne-a amânat cu formularul 2 săptămâni , iar când, într-un final s-a gândit că acest copil ar merita să trăiască, ne-a semnat și formularul, dar a fost prea târziu pentru că copilul nostru era deja cu infecții perfect normale în spitalele noastre. Apoi a urmat septicemia și decesul, iar d-l dr. Ordeanu, de gardă fiind, nu ne-a adresat nici măcar un cuvânt.

Spuneți-mi d-le doctor, ce a-ți merita dvs?

Am refuzat autopsia copilului pentru că l-a chinuit și mutilat destul pe această lume un medic incompetent, iar în țara noastră nu se iau măsuri oricum, m-aș fi luptat cu morile de vânt.

Am scris aceste rânduri ca să știe părinții care ajung cu copiii la dvs ce îi așteaptă: incompetență, nepăsare, o nesimțire de neimaginat.”

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More