Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

O masă de aer tropical, cu particule de praf de origine sahariană, avansează către România

0 463

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că o masă de aer tropical, cu particule de praf de origine sahariană, avansează către sud-estul Europei, inclusiv deasupra României, în perioada 1 – 3 mai. Concentraţiile particulelor de praf care vor ajunge deasupra României vor fi mult mai reduse, comparativ cu cele din zona Peninsulei Italice şi sudul Peninsulei Balcanice. Depunerile de praf în ţara noastră vor putea fi observate în zonele şi intervalele cu ploaie, la început în regiunile vestice şi sudice, ulterior şi în restul ţării.

„În perioada 01 – 03 mai, circulaţia aerului, preponderent din sector sudvestic, favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer tropical încărcate cu particule de praf de origine sahariană, îndeosebi către sud-estul Europei, inclusiv deasupra României” a transmis ANM, într-un comunicat de presă.

Potrivit meteorologilor, concentraţiile particulelor de praf ce urmează să ajungă deasupra României vor fi mult mai reduse, în comparaţie cu cele din zona Peninsulei Italice şi sudul Peninsulei Balcanice.

Depunerile de praf în ţara noastră vor putea fi observate în zonele şi intervalele cu ploaie, la început în regiunile vestice şi sudice, apoi şi în restul ţării.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.