Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

O nouă victorie pentru Unirea Dej de la sosirea lui Mănăilă pe banca tehnică

0 966

fc unirea dej Dan Manaila

După victoria categorică înregistrată în primul meci amical cu Mănăilă pe bancă, scor 9-0 cu CFR Dej, Unirea Dej a înregistrat miercuri o nouă victorie, în deplasare la Bistrița.

Echipa pregătită de Dan Mănăilă, revenit în această vară pe banca tehnică a echipei de pe malul Someșului, s-a impus cu 2-0 (1-0) în fața juniorilor republicani de la Gloria Progresul, golurile dejenilor fiind marcate de Adrian Nalați și Florin Alexandru.

Pentru FC Unirea Dej acesta a fost meciul de pregătire cu care s-a încheiat cantonamentul dinaintea startului noului sezon în Liga a III-a, însă echipa de pe malul Someșului mai are în plan două meciuri amicale în următoarea perioadă.

Prima partidă de verificare este programată miercurea viitoare, în compania echipei de juniori a celor de la CFR Cluj, pentru ca sâmbăta viitoare să mai dispute un amical cu o echipă ce va fi stabilită ulterior.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.