Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

O persoană rănită și două mașini avariate, într-un accident la Fizeșu Gherlii – FOTO/VIDEO

0 423

Un accident de circulație, soldat co două autoturisme avariate și o persoană rănită, a avut loc în această dimineață pe raza localității clujene Fizeșu Gherlii.

Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs din cauza unui șofer în vârstă de 74 de ani, care circula dinspre Gherla spre Fizeșu Gherlii. Acesta s-a angajat la un moment dat într-un viraj la stânga pentru a pătrunde în curtea locuinței, însă nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus de o tânără de 22 de ani din Gherla.

Cele două autoturisme au intrat în coliziune, în urma impactului mașina condusă de tânăra din Gherla fiind proiectată în șanțul de pe marginea drumului.

 

Bărbatul care a provocat accidentul a fost rănit ușor, acesta fiind preluat de o ambulanță de la Gherla și transportat la spital.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.