Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

O șoferiță a ajuns cu mașina în șanț la intrare în Gherla – FOTO

0 246

someseanul-accident autoturism rasturnat in sant gherla (1)

O tânără din localitatea clujeană Sic a scăpat azi fără nicio zgârietură după ce s-a răsturnat cu mașina în șanț. Femeia a pierdut controlul volanului și a acroșat un alt autoturism.

Accidentul s-a produs la intrare în gherla dinspre Fizeșu Gherlii, după ce șoferița a apăsat prea tare pedala de accelerație. Conducătoarea auto a vrut să efectueze o depășire, însă, din cauza vitezei excesive, a scăpat autoturismul de sub control și a acroșat autoturismul care se deplasa în fața sa, condus de un bărbat din Gherla. După aceea, mașina tinerei a ajuns pe contrasens, iar de  aici s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului.

Ca prin minune, tânăra din Sic a scăpat nevătămată în urma accidentului, astfel că nu a fost necesară intervenția echipajelor medicale.

Doar un echipaj de poliție a intervenit la fața locului, însă până la sosirea oamenilor legii, cei doi șoferi implicați în accident au decis să rezolve situația pe cale amiabilă.

 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More