Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

O tânără s-a răsturnat cu mașina la Gherla, după impactul cu un alt autoturism – FOTO/VIDEO

0 20

someseanul-accident masina rasturnata gherla (1)

O tânără de 21 de ani din Mintiu Gherlii se poate considera norocoasă după ce a scăpat în această seară cu doar câteva răni ușoare în urma unui accident de circulație în care au fost implicate două autoturisme.

Accidentul a avut loc pe strada Mintiului din Gherla, la intersecție cu un drum secundar. Un autoturism marca Opel,  condus de un bărbat din Gherla s-a încadrat pentru a efectua un viraj la stânga pe un drum secundar, moment în care autoturismul condus de tânăra din Mintiu Gherlii s-a angajat în depășire.

Cele două au intrat în coliziune, în urma impactului puternic autoturismul tinerei de 21 de ani răsturnându-se pe carosabil.

La fața locului au intervenit polițiștii, un echipaj de pompieri de la Dej, dar și o ambulanță de la Gherla, pentru a-i acorda îngrijiri conducătoarei auto.

Aceasta a scăpat însă cu doar câteva răni ușoare, a beneficiat de asistență medicală la fața locului, nefiind nevoie de transportul ei la spital.

Din cealaltă mașină implicată în accident nimeni nu a fost rănit.

Polițiștii gherleni au demarat cercetările în acest caz, urmând să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.