Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

O victimă și patru mașini avariate în accident la Copăceni – FOTO

0 138

Un accident de circulație în care au fost avariate patru autoturisme a avut loc sâmbătă la amiază în zona localității clujene Copăceni.

Un șofer a fost rănit și patru autoturisme au fost avariate în urma unui eveniment rutier care s-a produs în Copăceni.

În urma apelului la numărul unic de urgență 112, la locul solicitării au intervenit un echipaj SMURD și o autospecială din cadrul ISU Cluj

”Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 12.40, iar la fața locului au găsit patru autovehicule avariate și ocupanții ieșiți din acestea. Un tânăr a fost consultat de către echipajul SMURD și a fost transportat la spital pentru investigații de specialitate. La evaluarea primară acesta prezenta afecțiuni ușoare”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU.

Potrivit polițiștilor, din primele date, conducătorul unui autoturism, care se deplasa din direcția Turda spre Cluj-Napoca, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa pe sensul opus de mers.

”În urma impactului, autoturismul a lovit alte două vehicule care se aflau oprite pe banda a 2-a, intenționând să efectueze un viraj spre stânga. În urma evenimentului, a rezultat rănirea conducătorului auto care se deplasa pe sensul Cluj-Napoca -Turda. Acesta a fost transportat la o unitate medicală”, a precizat IPJ Cluj.

Potrivit sursei citate, trei dintre conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar bărbatul transportat la spital, urmează a fi testat.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More