Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Oameni salvați din calea apelor la Săpânța. Au avut nevoie de îngrijiri medicale

0 198

Furia naturii și-a făcut încă o dată simțită prezența vineri după-amiaza în Maramureș, mai multe gospodării fiind inundate. Câteva persoane s-au salvat în ultima clipă din calea puhoaielor.

A plouat torențial, preț de doar câteva zeci de minute, vineri după-amiaza, în Maramureș, timp suficient pentru ca pâraiele să se reverse pe străzi și să inunde gospodăriile maramureșenilor.

În zona Săpânța situația a fost mai dificilă, câțiva oameni având nevoie de ajutorul pompierilor pentru a fi scoși din case și chiar de ajutorul echipajelor SMURD pentru îngrijiri medicale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Maramureș, pompierii sigheteni au intervenit la un grup de locuințe inundate din Săpânța, o persoană fiind evacuată dintr-o casă în care intrase apa.

Ulterior, pompierii au salvat de la înec mai multe animale dintr-un adăpost pentru ca apoi să scoată din casă o persoană care era imobilizată la pat și nu se putea salva singură din calea apelor învolburate.

În total au fost inundate două locuințe, trei beciuri și trei curți, iar două persoane au fost asistate medicale de echipajul de prim-ajutor al SMURD.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More