Oana Boc și-a lansat prima carte de poezii – VIDEO
Dacă până acum a stat mai mult în umbra soțului său, Emil Boc, actualul primar al Clujului, Oana Boc iese de acum în lumina reflectoarelor. Asta pentru că la Cluj șia lansat prima carte de poezii.
Sub titlul ”Scara”, prima carte de poezii a Oanei Boc a fost lansată joi la clădirea Casino din Parcul Central. Oana Boc nu este, totuși, la prima carte publicată. Ca lector universitar la departamentul de Limba Română şi lingvistică generală a Facultăţii de Litere din cadrul UBB, soția primarului clujean a mai mai publicat articole ştiinţifice în ţară şi străinătate, iar prima carte publicată a fost „Textualitatea literară şi lingvistica integrală. O abordare funcţional-tipologică a textelor lirice ale lui Arghezi şi Apollinaire“.
La evenimentul de lansare a cărții de poezii, cuvântul de deschidere l-a avut preşedintele Uniunii Scriitorilor Cluj, Irina Petraş, care a ținut să scoată în evidență talentul poetic al Oanei Boc.
În fața celor prezenți, profesori universitari sau oameni de litere și cultură, dar și membri PDL, au mai luat cuvântul și profesorul Oanei Boc, Mircea Borcilă, dar și actorul Florin Piersic, cel care a destins atmosfera și a recitat și câteva poezii.
Video: adevarul.ro
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.