Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Observații alarmante. Drogurile pun stăpânire pe tinerii clujeni

0 1.291

În urma unei ședințe ce a avut loc ieri, 15 iunie, la Cluj, s-a ajuns la o concluzie alarmantă. Deși numărul consumatorilor de droguri clujeni este în scădere, totuși scade și media de vârstă la care adolescenții încearcă substanțele psihoactive. Există cazuri de consum droguri la vârste de 11-12 ani.

În ultimele zile mass media clujeană a fost bombardată de nenumărate cazuri de consum și comerț ilicit de droguri. De la tinerii prinși în zona Pădurii Hoia-Baciu până la cel care a fost surprins cu un joint în inima Clujului. Situația este cât se poate de gravă, iar Prefectura județului a dat publicității statistici privind acest fenomen.

Astfel ieri, 15 iunie, a avut loc o ședință cu toate instituțiile direct implicate în depistarea și combaterea acestui fenomen dăunător. Concluziile au venit rapid și se remarcă faptul că într-adevăr numărul tinerilor ajunși la UPU din cauza consumului de droguri este în scădere.

„În 2016 au ajuns la UPU 374 de persoane, adulţi şi minori, cu suspiciune de consum de substanţe cu efect psihoactiv.  În 2017, au fost 304 persoane, iar în primele 5 luni din 2018 suntem la 153, o mică scădere faţă de anul trecut. Vorbim doar de cazurile care au ajuns la Urgenţe” a firmat prefectul Aurel Cherecheș.

Însă lucrurile nu sunt chiar atât de roz deoarece consumul de droguri pare a se abate asupra unor vârste destul de mici. Copii de 11-12 ani au început să consume substanțe psihoactive.

„Un studiu al Agenţiei Naţionale Antidrog realizat în 2017 la nivel naţional arată că dacă înainte marea majoritate a consumatorilor minori aveau vârsta de 16 -17 ani, acum vârsta medie a scăzut la 13-14 ani, cu incidentă chiar la 11-12 ani” a continuat acesta.

De asemenea conform statisticii se pare că în școli există un procentaj de 11,9% elevi care au recunoscut că au consumat droguri. Nivelul consumului apare mai ales la elevii de clasele a X-a, a XI-a și a XII-a, elevi care au o preferință pentru consumul de cannabis. Cei de clasa a IX-a au o înclinație spre etnobotanice. În același timp statistica vorbește și despre faptul că fetele par a fi în ultima vreme mult mai atrase de consumul de substanțe ilicite.

„În 2016, a fost realizat un studiu în judeţul Cluj în toate liceele şi şcolile profesionale. În urma studiului a reieşit că 11,9% dintre elevi au declarat că au consumat droguri cel puţin o dată în viaţă, 8,1% cel puţin o dată în ultimul an şi  2,3% cel puţin o dată în ultimele 30 de zile”, a declarat Sebastian Marcu, şeful Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA).

Aceste concluzii devin destul de îngrijorătoare, iar instituțiile întrebate de măsurile implementate au declarat că se pune accent pe acțiuni de prevenție.

„Se va merge pe prevenţie, la accesul în perimetre oamenii sunt percheziţionaţi, accesul este permis doar cu un rucsac de mici dimensiuni care va fi controlat. Dispozitivul de ordine publică va fi mai numeros decât anul trecut, iar colegii noşti de la Brigada Antidrog vor acţiona sub acoperire în perimetru.”

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.