Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Omul de afaceri clujean Ioan Bene, dat în urmărire. IPJ Cluj protejează identitatea condamnaților

0 902

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, care a primit o sentinţă de 6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi tentativă la spălare de bani, s-a prezentat în această după-amiază la poliție, pentru a fi dus în arest. Tot la IPJ Cluj s-a prezentat și omul de afaceri Vasile Pogăcean, condamnat la trei ani de închisoare. Singurul care nu a fost găsit și nu s-a prezentat este Ioan Bene, care a fost dat în urmărire.

Comunicare deficitară a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, care, deși toată lumea știe identitate persoanelor condamnate, transmite un comunicat de presă extrem de vag, prin care nu spune aproape nimic.

Potrivit comunicatului IPJ transmis pe adresa redacției în jurul orei 16:30, ”la data de 31.01.2018, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Tribunalul Cluj.

Pe numele a doi bărbaţi din municipiul Cluj-Napoca, respectiv comuna Iclod, județul Cluj, au fost emise mandate de executare a unor pedeapse de 6 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, tentativă de complicitate la infracțiunea de spălare de bani și fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv 3 ani închisoare pentru dare de mită”.

IPJ Cluj protejează, se pare, în continuare, persoanele sus-puse și se ferește să facă publice numele unor persoane condamnate definitiv. Pentru ca, totuși, populația să înțeleagă despre cine este vorba, bărbatul din Cluj-Napoca, ce a fost condamnat la 6 ani și 4 luni de închisoare, este însuși Horea Uioreanu, fostul președinte al Consiliului Județean Cluj.

Celălalt bărbat, din Iclod, care apare în  comunicatul ambiguu al IPJ Cluj este Vasile Pogăcean, acesta fiind condamnat la 3 ani de închisoare.

Ceea ce este și mai grav este faptul că IPJ Cluj anunță prin acest comunicat că un al treilea bărbat, față de care se efectuează cercetări, a fost dat în urmărire, însă polițiștii clujeni se tem să-i facă public numele, ascunzându-se în spatele unei protecții a identității persoanei, protejată de lege.

Îl spunem noi, este vorba despre omul de afaceri Ioan Bene, care nu s-a prezentat azi la IPJ sau la secțiile de poliție de cartier, după pronunțarea deciziei de condamnare la închisoare, și nici nu a fost găsit de către oamenii legii la domiciliu sau în locurile unde se știa că s-ar putea afla acesta.

Este vorba, totuși, despre o persoană condamnată definitiv la închisoare, persoană dată în urmărire, dar despre care polițiștii clujeni nu suflă nicio vorbă în ceea ce privește identitate acestuia.

Din câte se pare, Ioan Bene se află în aceste zile în vacanță și poate sta acolo mult și bine având în vedere protecția de care se bucură din partea IPJ Cluj.

Horea Uioreanu și Vasile Pogăcean au fost introduși în cursul acestei zile în Penitenciarul de Maximă Siguranță gherla, unde își vor ispăși pedepsele.

Horea Uioreanu a fost reţinut de procurorii DNA în 28 mai 2014 pentru cinci infracţiuni de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani, şi, ulterior, arestat preventiv pe 29 de zile, alături de Ioan Bene şi Vasile Pogăcean. Cei trei se aflau din 30 martie 2015 sub control judiciar.

Alături de aceștia, în același dosar, au mai fost judecați fostul consilier judeţean PNL, Ioan Petran, Gabriel Davidescu, director de dezvoltare la o societate comercială. Magistraţii Curţii de Apel Cluj au menţinut pedepsele aplicate de Tribunalul Cluj pentru aceștia, adică Ioan Petran, 3 ani de închisoare cu suspendare şi Gabriel Davidescu, de 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare.

ioan-bene-680x365

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.