Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Ora pământului 2014. România stinge azi lumina

0 32

earthhourandglobalmap-ora pamantului

Zeci de oraşe din România sărbătoresc azi Earth Hour, cea mai mare manifestare de mediu din toate timpurile. La invitaţia WWF-România, organizația care a inițiat campania și o derulează în peste 150 de țări, acestea s-au înscris pe lista Oraşelor Oficiale Earth Hour din întreaga lume şi se pregătesc de câteva săptămâni pentru seara de 29 martie.

În toate orașele participante, și nu numai, municipalităţile vor întrerupe iluminatul instituţiilor publice şi al clădirilor emblematice şi vor promova ideea stingerii luminilor în rândul instituţiilor private, încurajând, totodată, cetăţenii, să repete acest gest simbolic în locuinţele lor.

Printre orașele care sărbătoresc Earth Hour 2014 se află și Clujul

Primăria Municipiului Cluj-Napoca va întrerupe iluminatul în centru pentru o oră, iar Asociația Young Initiative îi invită pe clujeni să vină cu o lumânare și să asiste la lansarea de lampioane.

De asemenea, echipa Ligii Studenților Științelor Vieții (studenți ai Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară CN) vor realiza o instalație din lumânări reprezentând sigla Earth Hour. Suporturile pentru lumânări sunt realizate manual din hârtie reciclată (folosind acest material putem interveni la protecția mediului). Fiind unul dintre puținele locuri din Cluj-Napoca unde se organizează asemea activități, cu această ocazie, incinta campusului USAMV își deschide porțile și pe timp de seară publicului clujean, care este invitat să participe la acest eveniment în premieră și să viziteze o parte a Campusul Agronomiei într-o atmosferă feerică. Program: 20:00-20:30 – Ora Pământului- proiecții vizuale despre importanța protecției mediului și actualitățile despre acest eveniment mondial; 20:30-21:30 – se sting luminile și se aprind lumânările pe fond muzical asigurat de trupa Caminul 16.

Evenimente organizate în orașele care participă la competiție pentru capitala Earth Hour 2014

BAIA MARE – echipa locală de campanie este formată din Primăria Municipiului Baia Mare (coordonatorul echipei), Consiliile Locale ale copiilor și tinerilor Baia Mare, Centrul Europe Direct Maramureș

– plantarea a 2700 de arbori și amenajarea/reabilitarea de spații verzi în cartierul V. Alecsandri, ceea ce va contribui la îmbunătățirea standardului de viață pentru aproximativ 28.000 locuitori
– punerea în circulație a 8 troleibuze noi marca Solaris Trolino în vederea promovării mijloacelor de transport în comun nepoluante
– plantarea a 70.000 de puieți pe o suprafață de 18 ha de către lucrători ai Ocolului Silvic al Municipiului Baia Mare împreună cu voluntari: elevi, reprezentanți ai diferitelor instituții și a ONG-urilor din oraș
– promovarea mesajelor Earth Hour în mediul online, în școli, licee și universități și distribuirea de materiale de informare

BISTRIȚA – echipa locală de campanie este formată din Primăria Municipiului Bistrița (coordonatorul echipei), Asociația „Ascendent”, Asociația „Cercetașii Bistriței”, Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba”, New School Art Crew, Centrul de Colectare DEEE Bistrița, Asociația Română pentru Reciclare RoRec, Centrul de Informare și Educație Ecologică Bistrița

3 – 29 martie:
FII VOLUNTAR „EARTH HOUR”
– Ecologizare parcuri, scuaruri şi locuri de joacă, zone “adoptate” de unităţile de învăţământ din municipiul Bistriţa – perioada 14-28 martie
– Ecologizarea zonei aferente căii ferate, între str. Dragoş-Vodă şi Drumul Dumitrei Vechi pe traseul str. Rodnei – str. Arţarilor – str. Colibiţei, în perioada 14-28 martie
– Plantează pentru aer curat! – plantare de puieţi în pepiniera oraşului cu participarea elevilor voluntari şi reprezentanţi ai Regiei Publice Locale Ocolul Silvic al mun.Bistriţa
– Campanie pentru apă curată „Ziua Mondiala a Apei”
– ecologizare râu Bistriţa pe sectorul cuprins între Podul Budacului şi Podul Jelnei (21 martie)
Şcoala Verde te învaţă să respecţi natura!
– Concurs pe teme silvice şi ecologice (28 martie)
– Întâlnire interactivă cu tema „Apa şi energia” (21 martie)
Promovarea utilizării bicicletelor în sistem FREE CYCLE – studiu de soluție
Promovarea colectării selective a deşeurilor
– Întâlnire interactivă la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor BN -27.03.2013
– Să cunoaştem premianţii Patrulelor de Reciclare DEEE:CSEI nr. 1 şi C.N. A. Muresanu
„Energie Verde” – Atelier manufactură surse luminoase
„Bistriţa protejează Pământul!” – Atelier manufactură realizare simbol
„Imaginează-ţi viitorul energetic al oraşului Bistriţa” – puzzle interactiv proiect IMAGINE
Să ne ajutăm seniorii ! Voluntarii din cadrul SVSU Bistriţa ajută persoanele vârstnice şi cu probleme de sănătate la efectuarea curăţeniei de primăvară în gospodăriile proprii. Acţiunea se desfăşoară cu preponderenţă în localităţile componente ale municipiului Bistriţa, începând cu data de 13 martie.
29 martie, intervalul 20.00 – 21.30 – „BISTRIŢA SUSŢINE PĂMÂNTUL !” , spectacol de sunet şi lumină în centrul istoric
– Prezentare siglă eveniment
– Pedalăm pentru “energie verde”
– Întreruperea iluminatului public timp de o oră în tot oraşul
MESAJ PENTRU PĂMÂNT

SATU MARE – echipa locală de campanie este formată din Asociația pentru Copii și Tineri 4U (coordonatorul echipei), Primăria Municipiului Satu Mare, Colegiul Național Ioan Slavici, Colegiul Național Mihai Eminescu, Colegiul Doamna Stanca

15, 29 martie – acțiuni de plantare de copaci
17 – 21 martie – campanie de informare pentru proiectul ,,Think Smart! Recycle’’
20 martie – „Mâini dibace în slujba Pământului”- atelier de confecţionare obiecte din materiale reciclabile şi expoziţie; „ATENŢIE, vulcanul erupe” – experiment ”Vulcanul chimic”, consecinţe ale erupţiilor vulcanilor; „Think green and be happy!” – de Ziua Fericirii campanie de promovare a mesajelor Earth Hour; vizită la uzina de apă cu ocazia Zilei Internaţionale a Apei, informarea elevilor prezenţi despre acţiunea Earth Hour şi despre campania de reciclare din 22 martie
20 – 29 martie – concurs proiecte: „Sănătate într-un oraș eco”; campanie de informare cu privire la importanța conservării mediului (seminar de informare în școli); editarea unui număr special al newsletterului din liceul Ioan Slavici dedicat Earth Hour și acțiunilor individuale de economisire a apei și energiei; concurs de desene pe tema conservării mediului înconjurător; realizare de obiecte de artă din materiale reciclabile; expoziție de fotografie „Apa, sursă a vieții pe Pământ”
21 martie – „Ţinută, modă și atitudine eco”- parada costumelor eco; „Informați și implicați”- concepere şi distribuire de materiale informative; flashmob „Iubim Pământul”; prezentări pe teme de mediu „Legendele naturii”; coafuri din materiale reciclabile „Primăvara asta se poartă Verdele!”; expoziții de picturi pe sticlă cu teme eco; proiecții de filme cu tematica încălzirii globale și schimbărilor climatice
22 martie – acțiune de ecologizare în spațiile verzi din municipiu; începere rulare spot „Satu Mare poate câștiga Competiția Earth Hour 2014’’; campanie de reciclare materiale (baterii, PET-uri, electorcasnice) în centrul orașului
23 martie – realizare copac din materiale recicilabile; machete, lecții de astronomie și astrofizică; începere difuzare spot promovare Earth Hour
29 martie – povești la lumina lumânărilor într-o cafenea din centrul orașului, flashmob cu mascota Panda, recital acustic trupa Sinergy și Carina Bodea, lansare lampioane la 21.30
Alte acțiuni: crearea Imnului Earth Hour, scurtmetraj cu sătmărenii „Use your power for Earth Hour’’, lumânări 60+, picturi pe față cu figura Panda, expoziție foto cu mesaje eco, stingem lumina, spectacol capoeira.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.