Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Păcălea oamenii de la țară cu reparații la acoperișuri. A acționat în Maramureș, Sălaj și Satu Mare

0 1.885

Polițiștii din Tăuții-Măgherăuș au identificat și reținut un bărbat, de 34 de ani, din Târgu Lăpuș, bănuit de comiterea unor fapte de înșelăciune și tâlhărie.

Din cercetări a reieșit faptul că, în ultimele 6 luni, cu sprijinul altor bărbați, persoana bănuită ar fi acţionat în județele Maramureş, Satu Mare şi Sălaj și ar fi atras potenţialele victime prin promovarea serviciilor de construcţii folosind flyere/pliante și anunţuri publicitare în presa scrisă, prin care îşi oferea serviciile de reparaţii la acoperişuri, în special în zonele rurale.

În urma publicităţii create, bărbatul de 34 de ani, a fost contactat în perioada ianuarie – iulie 2023 de către mai multe persoane, care s-ar fi arătat interesate de executarea lucrărilor de construcţii, în special la acoperişuri.

Bărbatul ar fi convenit telefonic cu beneficiarii realizarea lucrărilor la un preţ avantajos, iar după demararea acestora, ar fi solicitat plata unor sume considerabil mai mari decât cele convenite iniţial.

În alte situații, bărbatul ar fi evitat stabilirea unei sume exacte pentru realizarea lucrărilor, iar la finalizarea acestora ar fi solicitat sume cu mult peste valoarea de piaţă.

Totodată, pentru ca demersul lui în obţinerea unor sume de bani în mod ilegal să fie dus la bun sfârşit, bărbatul ar fi folosit agresivitate în limbaj şi comportament și ameninţări cu acte de violenţă.

În cauză, față de bărbat a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta fiind depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureş.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.