Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Pacientul cu coronavirus din Baia Mare, internat în Cluj. Ce simptome are

0 824

Maramureșeanul internat vineri în Cluj-Napoca, după ce a fost transportat de la Baia Mare la Spitalul de Boli Infecțioase în urma confirmării diagnosticului de COVID 19, este în stare stabilă.

Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase spun că starea maramureşeanului este relativ bună, însă prezintă simptome atât specifice pneumoniei, cât şi specifice coronavirusului. 

Rezultatul pozitiv, în cazul bărbatului de 45 de ani din Maramureș, a fost confirmat și în urma analizelor efectuate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca.

Potrivit medicilor, diagnosticul pacientului este de pneumonie interstițială, cu manifestări de astenie și dificultăți respiratorii ușoare la efort, în cazul deplasării. Starea generală de sănătate este relativ bună, fără elemente de gravitate.

„Încă din momentul transferului de la Baia Mare, s-a urmat cu strictețe protocolul prevăzut în aceste situații, astfel că nu a existat contact cu cazul, cu excepția echipei medicale special pregătite pentru transportul în siguranță și intervenția specifică. De asemenea, persoana a fost internată în secția clinică, pe circuitul separat de preluare”, se arată într-un comunicat al Instituției Prefectului Cluj.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Nelu Tătăru, a anunţat, vineri, că există două cazuri noi de infecţie cu coronavirus, fiind vorba despre un bărbat şi o femeie care au venit din Italia. Tătaru a precizat că bărbatul a venit cu maşina din Italia și s-a prezentat direct la spital după ce a intrat în ţară.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.