Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Parlamentul European NU elimină ora de vară

1 368

Parlamentul European a transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia clarifică mai multe informații care au circulat în presă

„Parlamentul European nu a solicitat sau votat „eliminarea” orei de vară. În cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, din perioada 5-8 februarie, Parlamentul European a votat o rezoluție referitoare la Directiva 2000/84/CE (Directiva privind dispozițiile referitoare la orarul de vară). Prin rezoluţia adoptată săptămâna trecută, Parlamentul European invită Comisia Europeană să evalueze situaţia şi, în cazul în care consideră că este necesar, să propună modificarea sistemului actual”, se arată în comunicatul de presă.

La sfârșitul anului trecut, Lituania a înaintat o cerere prin care îi cerea Uniunii Europene să renunțe la ora de vară. Asta pentru că era inutilă și punea în dificultate mare parte din locuitori. Lituania susținea că majoritatea oamenilor consideră enervant că trebui să-și adapteze ceasurile de două ori pe an.

Prin rezoluţia adoptată săptămâna trecută, Parlamentul European invită Comisia Europeană să evalueze situaţia şi, în cazul în care consideră că este necesar, să propună modificarea sistemului actual.

Rezoluţia a fost susţinută de doar 70 de deputaţi, după ce mai multe organizaţii, printre care și Asociaţia împotriva dublei ore de vară, au denunţat schimbările de oră şi efectele lor nocive asupra sănătăţii, considerând „discutabile” economiile la energie realizate prin schimbarea orei. Parlamentul European a cerut Comisiei Europene o evaluare „în profunzime” a avantajelor şi dezavantajelor schimbării orei în mod semestrial şi să prezinte „dacă este necesară” o revizuire a directivei care o organizează în cadrul Uniunii Europene, relatează Reuters.

Deputații europeni au acționat în consecință, după ce au luat în calcul mai multe variante. Prima ar fi disconfortul creat de schimbarea ceasului de două ori pe an, a celui fizic dar și biologic. În plus, deși s-a crezut că zilele mai lungi din timpul verii ajută la economisirea energiei, lucrurile stau puțin diferit. Unele studii au arătat că, în mare parte, energia este economisită, dar nu la nivelul scontat.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

1 Comentariu
  1. simon spune

    este inutila schimbarea orei de doua ori pe an,nu vad nici o econom

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.