Patru francezi au pornit cu bicicletele din Beauvais spre Dej
Patru sportivi, membri ai Asociaţiei „Les Foulee de la Rue”, au pornit cu bicicletele spre România, mai exact spre municipiul Dej. În două săptămâni aceştia vor ajunge la destinaţie.
Startul acţiunii s-a dat în Beauvais (Franţa) pe data de 13 iunie. Cei patru sportivi, Dominique Rucelle, Regis Lecuru, Francois Dewackele şi Jean-Marc Hervaud vor parcurge 2400 de kilometri la capătul cărora vor înmâna unor asociaţii dejene o sumă de bani. Fondurile sunt destinate susţinerii mişcării francofone din Dej, dar şi pentru promovarea limbii şi culturii franceze în România.
Cu o medie de 100 de km pe zi, cicliştii se odihnesc pe rând, în sensul că, în timp ce trei din ei rulează pe două roţi, cel de al patrulea conduce un camping-car. Alături de cei patru se află şi doi motociclişti, cooptaţi ca însoţitori deschizători de drum.
Sosirea la Dej este estimată pe data de 13 iulie. Vineri, cei patru se aflau în apropiere de graniţa cu Austria.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.