Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Patru persoane rănite după ce o autoutilitară a izbit un autoturism

0 262

Patru persoane au ajuns miercuri la spital, după ce mașina în care se aflau a fost lovită frontal de o autoutilitară. Accidentul s-a petrecut azi, în jurul orei 14:00, între localitățile Sălățig și Deja, pe drumul comunal 14.

Potrivit IPJ Sălaj, din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit că între localitățile Sălățig și Deja, într-o curbă la dreapta, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, un șofer de 30 de ani din Zalău a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani.

În urma impactului, șoferul autoturismului și cei trei pasageri, o adolescentă de 19 ani și doi vârstnici de 80, respectiv 82 de ani, aflați în autoturismul condus de acesta au fost transportați la spital pentru investigații.

”Miercuri, la ora 14.05, Garda de intervenţie Cehu Silvaniei a fost solicitată să intervină la un accident rutier petrecut pe DC 14, între localităţile Sălăţig şi Deja. În urma accidentului au fost rănite patru persoane care au fost transportate de către ambulanţe la UPU SMURD Zalău, pompierii au deconectat bateriile celor două autoturisme şi au asigurat zona”, precizează reprezentanții ISU Sălaj.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.