Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Patru persoane rănite într-un accident la Galații Bistriței

0 24
Foto:Arhiva Someseanul.ro
Foto:Arhiva Someseanul.ro

Un accident de circulație în care au fost implicate două autoturisme s-a produs în această dimineață în localitatea Galații Bistriței.

Două autoturisme s-au ciocnit frontal pe drumul național 15A, în urma impactului o persoană rămânând încarcerată. Pompierii care au sosit în scurt timp la fața locului au reușit după un sfert de oră să scoată dintre fiarele contorsionate șoferul unuia dintre autoturismele implicate. Bărbatul de 63 de ani a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital.

Alte trei persoane au fost rănite, un bărbat și două femei, însă nu a fost nevoie de internarea lor în spital, primind îngrijiri medicale la fața locului.

Polițiștii trebuie acum să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE IPJ B-N

În 24.12.2013, ora 11:52, pe DN 15 A, în localitatea Galaţii Bistriţei, numitul V.O. în vârstă de 43 de ani din Bistriţa, în timp ce conducea un autoturism, a adormit la volan, a intrat pe contrasens şi a colizionat frontal cu un autovehicul condus regulamentar, din sens opus, de către P.I. în vârstă de 63 de ani din Satu Mare.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului autovehiculului, P.I., rănirea uşoară a numitei P.A în vârstă de 61 de ani din Satu Mare, pasageră în autoturismul care circula regulamentar și a numitei V.A. în vârstă de 39 de ani din Bistriţa, pasageră în autoturismul condus de V.O..
Cele două autoturisme au fost avariate, prejudiciul fiind de aproximativ 20.000 lei.
Conducătorul autovehiculului, V.O., a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
P.I. nu a putut fi testat datorită stării de sănătate.
Cercetările continuă de către Serviciul Rutier sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Foto: arhivă.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.