Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Patru tineri au fost găsiți morți într-o casă

1 41

ambulanta

Patru tineri – două fete de 17 ani şi doi băieţi de 20 şi 22 de ani – au fost găsiţi morţi, sâmbătă, într-o casă. Din câte se pare aceștia s-au intoxicat cu o substanță necunoscută.

Tragedia s-a petrecut în localitatea Oltenița. Una dintre ipotezele anchetatorilor este aceea că tinerii s-au intoxicat cu gaz de la o butelie.

„Erau două perechi de tineri care pregăteau Revelionul. Nici vorbă de tentativă de sinucidere sau ceva de genul acesta. La 5.45, mama unuia dintre băieţi i-a dat sms şi a vorbit cu el”, a spus primarul.

Anchetatorii au găsit în casă o sticlă de whisky care era consumată pe jumătate şi mai multe sticle cu sucuri, iar în imobil era un miros greu, cel mai probabil de la gaz.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Călăraşi, Ramona Tudor, a declarat pentru Mediafax că tinerii au fost descoperiţi într-o cameră din locuinţă, unde a fost găsită şi o butelie de aragaz, la care era improvizată o instalaţie de încălzire.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More