Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

FOTO/VIDEO – Patru victime în Nepos, după coliziunea între un autoturism și o căruță

0 1.497

Patru persoane au fost rănite luni seara, în urma unui accident de circulație ce a avut loc pe raza localității bistrițene Nepos.

În urma apelului la numărul unic de urgență 112 la fața locului au intervenit două echipaje ale Ambulanței și un echipaj de acordare a primului ajutor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud.

Ajunși la fața locului, salvatorii au găsit patru victime conștiente, cooperante, două aflate în autoturism și două în atelaj.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, dintre victimele din autoturism, una prezintă traumatism cranio-cerebral, iar cealaltă excoriații, victimele din atelaj prezintă multiple traumatisme.

”Acestea vor fi transportate la CPU Năsăud pentru continuarea investigațiilor medicale”, a declarat Cristina Răcilă, purtător de cuvânt ISU.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, din primele verificări, autoturismul s-ar fi angajat într-o depășire neregulamentară, moment în care a intrat în coliziune frontală cu atelajul hipo care circula din sens opus și care nu era semnalizat corespunzător. Căruțașul și conducătorul auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul șoferului și sub 0,1 în cazul căruțașului.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.