Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Destine Holidays

Patru vieți salvate de donarea de organe. Prelevarea a fost făcută la Baia Mare, de la un pacient

0 155

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă, vineri, o prelevare de organe la Spitalul Judeţean Baia-Mare, de la un pacient de 51 de ani. Au fost transplantate organe la patru pacienţi.

”Şi azi, bunăvoinţa unei familii, care a fost de acord cu donarea de organe şi ţesuturi, alături de profesionalismul şi dedicarea echipelor medicale, a făcut posibil ca alţi patru români să privească optimist spre viitor”, a transmis, vineri, Agenţia Naţională pentru Transplant.  

Agenţia precizează că, la Spitalul Judetean de Urgenta „Dr Constantin Opris” Baia-Mare s-a realizat o nouă prelevare de organe şi ţesuturi.  

”Familia unui pacient de 51 de ani, decedat în urma unui traumatism cranian sever, a fost de acord cu donarea de organe şi ţesuturi, acordând altor oameni o şansă la viaţă. Prin această decizie dificilă şi plină de emoţie au oferit speranţă la viaţă pentru 2 semeni necunoscuţi care aşteptau un transplant renal şi pentru alţi 2 pacienţi care aşteptau un transplant de cornee”, a mai transmis ANT.  

Echipele de chirurgi ale Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj Napoca (condusă de Dr. Andrei Tomuţa) şi Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice (Dr. Ioana Manole) au încheiat cu succes intrevenţiile de prelevare pentru rinichi şi cornee.  

Astfel, la ICUTR Cluj Napoca, echipele de transplant, coordonate de Dr. Liviu Constantin şi Dr. Silviu Moga, vor aduce speranţa la o viaţă mult mai bună pentru doi pacienţi, aflaţi pe listele de aşteptare pentru un transplant renal. Alţi doi pacienţi se vor bucura de culorile vieţii, în urma intervenţiilor de transplant cornee desfăşurate la Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice Bucuresti. 

La Baia Mare a fost prezentă şi echipa de prelevare ficat a Institutului Clinic Fundeni, condusă de Dr. Guenadiy Vatachki, dar din motive medicale organul nu a fost eligibil pentru transplantare. 

”Apreciem efortul echipei de coordonare de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, formată din Dr. Andrei Mureşan – coordonator transplant şi Dr. Adriana Stoicovici – KDP, prima verigă din complexul sistem de transplant, precum şi conducerii acestei unităţi sanitare în susţinerea şi dezvoltarea Programului Naţional de Transplant”, au mai transmis oficialii Agenţiei.  

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More