Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Pensiile de serviciu ale militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special, la 80% din salariu

0 51

Senatul a decis, luni, ca militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, cu vechime de cel puțin 25 de ani, să beneficieze, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu în cuantum de 80% din salariu, precum și plafonarea pensiei la cuantumul de 100% din baza de calcul.

Senatorii au modificat astfel Ordonanța de urgentă a Guvernului nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetar și au aprobat raportul comisiei de buget cu 92 voturi pentru, 2 împotrivă și 3 abținere.

Potrivit celor adoptate, „militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, cu vechime cumulată (…) de cel puțin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din salariu. Pensia militară de stat stabilită, recalculată, actualizată potrivit dispozițiilor legale în vigoare, inclusiv prin aplicarea prevederilor din legea privind statutul cadrelor militare, nu poate depăși cuantumul de sută la sută din baza de calcul (…) utilizată la stabilirea, recalcularea, actualizarea pensiei.

Reprezentantul Guvernului a susținut ordonanța, fără amendamentele comisiei.

În decembrie 2015, Guvernul a aprobat ordonanța de urgență prin care se modifica, între altele, Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, astfel încât la stabilirea bazei de calcul folosită în cazul pensiilor militare de stat să fie luate în considerare doar salariile lunare brute realizate, fără includerea sporurilor și a altor drepturi bănești de care beneficiază militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special.

Ordonanța mai stabilea că militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, cu vechime cumulată (…) de cel puțin 25 de ani, vor beneficia, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul.

Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, a justificat atunci ordonanța de urgență prin faptul că Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat nu era funcțională din cauza unor „anumite contradicții” și a fost nevoie de găsirea unei formule „juste, aplicabile și raționale” care va produce o creștere a acestora.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.