Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Pensiunile bistritene controlate de Garda Financiara

0 391

Mai multe societati comerciale din Bistrita-Nasaud, care aveau ca obiect de activitate cazarea turistica, au fost verificate de politisti. S-au descoperit nereguli in contabilitate si s-au aplicat amenzi.

În cursul zilei, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au desfăşurat o acţiune împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare Bistriţa-Năsăud pentru combaterea evaziunii fiscale din domeniul turismului. Au fost verificate cinci persoane juridice, care desfăşurau activităţi de cazare turistică, fiind aplicate trei sancţiuni contravenţionale în cuantum de 27.000 lei, ca urmare a nerespectării prevederilor legii contabilităţii şi a fost confiscată suma de 2.419 lei, provenită din vânzarea mărfurilor fără documente legale de provenienţă.

Totodată, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au identificat un agent economic care comercializa, prin punctul de lucru deţinut în localitatea Sîngeorz-Băi, cantitatea de 51 pachete de ţigări (1 020 ţigarete) de provenienţă Ucraina, precum şi cantitatea de 14 litri de alcool etilic alimentar, pentru care nu s-au prezentat documente legale de provenienţă, pe recipientele în cauză nefiind aplicate banderole, marcaje, etichete sau timbre fiscale.

Faţă de administratorul societăţii se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă , şi a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 1000 lei.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.