Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Pentru conducerea în siguranţă pe timp ploios, Poliţia Clujeană recomandă şoferilor să conducă prudent

0 48

Pentru conducerea în siguranţă pe timp ploios, Poliţia Clujeană recomandă şoferilor să conducă prudent, să ia în calcul faptul că în astfel de condiţii spaţiul de frânare creşte substanţial şi să adapteze continuu viteza la condiţiile de drum şi trafic.

RECOMANDĂRI:

Circulaţi cu viteză redusă, adaptată condiţiilor meteo-rutiere şi păstraţi distanţa în mers, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;

Nu vă angajaţi în efectuarea unor manevre riscante în trafic;
Când conduceţi autovehicule pe timp de ploaie, utilizaţi luminile de întâlnire chiar şi pe timp de zi, pe toate categoriile de drumuri;

Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă şi evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului, pentru evitarea acvaplanării;

Pietonilor le recomandăm să traverseze numai prin locurile marcate corespunzător, după o temeinică asigurare şi să evite pe cât posibil deplasarea pe partea carosabilă;

Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile, atunci când precipitaţiile determină apariţia unor blocaje rutiere temporare;

Interesați-vă cum va fi vremea în zonele în care călătoriți și echipați-vă corespunzător autoturismul. Vă reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More